Antena 3 CNN Actualitate Media Eşec pentru LPF: Numai trei pachete de difuzare a meciurilor din Liga I au fost vândute

Eşec pentru LPF: Numai trei pachete de difuzare a meciurilor din Liga I au fost vândute

3 minute de citit Publicat la 14:27 04 Apr 2011 Modificat la 14:27 04 Apr 2011
Eşec pentru LPF: Numai trei pachete de difuzare a meciurilor din Liga I au fost vândute
Foto: Intact Images
Eşec răsunător pentru LPF şi Dumitru Dragomir: numai trei pachete de difuzare a meciurilor din Liga I au fost vândute, din cele nouă scoase la licitaţie.

RCD-RDS a câştigat primul pachet cu suma de 13.200.000 de euro plus TVA (preţ de plecare 12.900.000 de euro plus TVA), Romtelecom pe cel de-al doilea cu suma 12.900.000 de euro plus TVA, iar Antena 1 pe cel de-al treilea în schimbul a 10.500.000 de euro plus TVA. Pentru restul pachetelor nu a licitat nimeni.

În urmă cu trei ani, RCS-RDS şi Antena 1 au câştigat licitaţia pentru drepturile de televizare ale meciurilor din Liga I, în sezoanele 2008/2009, 2009/2010, 2010/2011, pentru suma de 85 de milioane de euro plus TVA.

Adunarea Generală va lua în calcul încă o licitaţie sau nu se vor transmite aceste meciuri. V-aţi înţeles bine, ne-aţi tras-o de data aceasta, dar cine râde la urmă, râde mai bine. Oricum este bine că am vândut şi trei pachete, vă felicit încă o dată, sunt sigur că veţi veni şi data viitoare la o altă licitaţie, dacă o vom face. E clar că vor să scadă din preţul pachetelor, dânşii sunt cu banii, noi suntem cu produsul, nu ştiu dacă mă aşteptam la aşa ceva”, a declarat la finalul licitaţiei Dumitru Dragomir.

Conducătorii din fotbalul românesc au reacţionat imediat, arătând cu degetul atât către Dumitru Dragomir, dar şi către televiziuni.

Totul a fost o înţelegere între televiziuni. Când eu ţipam nu mă băga nimeni în seamă. Acum să se înveţe minte şi să ia 500.000 de euro pe drepturi. Mie îmi pare bine că a ieşit aşa, să mă asculte de acum înainte. Steaua nu va simţi lipsa acestor bani, dar cei de la LPF au ieşit cu 60 de milioane mai puţin ca acum trei ani. Dragomir încă poate să rezolve problema, dar trebuie să mă asculte pe mine. Preţul trebuie mărit, nu scăzut. Dacă echipele vor să ia plasă, să meargă pe mîna lui Dragomir, dar dacă vor bani, să mă asculte pe mine. Trebuia pusă o clauză că dacă nu se vînd 70% din drepturi să se anuleze licitaţia”, a spus Gigi Becali, patronul Stelei adăugând că intenţionează să conteste licitaţia: „Sunt cluburi mici care stau în banii din drepturile TV. Este vorba de viitorul fotbalului românesc şi trebuie să ne unim. Dacă Dragomir nu a pus clauza să se vîndă cel puţin 80% din drepturi, înseamnă că s-a înţeles cu televiziunile. Decât să pierdem 50 de milioane, mai bine pierdem clădirea Ligii”.

Să se stabilească încă trei licitaţii, să se mărească cu 10% de fiecare dată pachetele. La un complot ca acela de azi trebuie să jucăm foarte bine cartea asta până la capăt. Nu sunt de acord să facem vreun pas înapoi. Dacă se face lobby ca preţul să scadă în vreun fel, voi declara fraudă în interes privat şi în tot fotbalul românesc. Cu riscul de a nu vinde, trebuie să facem strategii care să nu aibă legătură cu televizarea. Nu există vinovat pentru ce s-a întâmplat la licitaţie, trebuia să avem luat în calcul şi ce s-a întâmplat astăzi. Într-o tranzacţie se întâmplă să şi pierzi, s-a încheiat o etapă dar urmează altele. E o tranzacţie, nu o fatalitate", a comentat Marian Iancu, patronul lui Poli Timişoara, completat de Gheroghe Chivorchian, preşedintele bănăţenilor: „Am discutat cu domnul Iancu şi am decis să propunem Adunării Generale a LPF organizarea unei alte licitaţii, la care preţul de pornire să fie cu 10% mai mare. Dacă televiziunile vor război, asta vor avea. Ca primă decizie, am hotărât ca nici un preşedinte de club din Liga 1 să nu mai meargă la emisiunile televizate”.

Preşedintele liderului Oţelul Galaţi, Marius Stan, nu s-a arătat surprins de rezultatul licitaţiei: „Ştiam deznodământul. Este riscul asumat de participanţi, dar vor avea parte de surprize mari pentru că se va schimba pachetul de sarcini şi sumele de pornire pot fi mai mari. Este o luptă între cei care oferă puţin, televiziunile, şi noi, cluburile, care vrem să obţinem cât mai mult”.

×
x close