Antena 3 CNN Actualitate Media Emisiunea „În premieră” revine duminică. Copiii dispăruţi ai României, unul din subiectele primei ediţii

Emisiunea „În premieră” revine duminică. Copiii dispăruţi ai României, unul din subiectele primei ediţii

<1 minut de citit Publicat la 11:45 22 Sep 2011 Modificat la 11:45 22 Sep 2011
Emisiunea „În premieră” revine duminică. Copiii dispăruţi ai României, unul din subiectele primei ediţii
Vacanţa s-a terminat. Emisiunea de reportaje şi anchete „În premieră” revine la Antena 3, prima ediţie din noul sezon fiind programată duminică, de la ora 21.00. Carmen Avram, împreună cu echipa ei, a pregătit telespectatorilor o serie de materiale exclusive, mizând pe subiecte care nu au mai fost abordate până acum şi dorind astfel să îmbogăţească publicul cu poveşti noi şi interesante.

În prima ediţie, telespectatorii vor putea urmări un reportaj despre copiii dispăruţi ai României. Disperare, neputinţă şi speranţă, acestea fiind sentimentele care îi descriu pe cei ce şi-au pierdut copiii. Numărul celor dispăruţi a ajuns la 360, iar unii dintre ei îmbătrânesc în paginile unui dosar de 20 de ani.

Nu pierde „În premieră”, duminică, de la ora 21.00, la Antena 3.
 


×
Etichete: duminica In premiera
x close