Serialul "Dr. House" îl are ca protagonist pe actorul britanic Hugh Laurie în rolul medicului Gregory House, un strălucit diagnostician nonconformist. Show-ul, difuzat în Statele Unite ale Americii de postul Fox, a debutat în 2004 şi va număra în total 175 de episoade, după încheierea ultimului sezon, în aprilie.
"După deliberări îndelungate, producătorii serialului Dr. House au decis ca acest sezon al show-ului, cel de-al optulea, să fie şi ultimul", au anunţat producătorii executivi David Shore, Katie Jacobs şi Hugh Laurie într-o declaraţie comună.
Ei au spus că decizia de a pune capăt acestui serial a fost una dureroasă şi că şi l-au imaginat întotdeauna pe "House ca pe un personaj enigmatic - el nu ar fi niciodată ultimul care pleacă de la petrecere. Este mult mai bine să dispari înainte să se oprească muzica, atât cât mai persistă în aer anumite promisiuni şi un anumit mister".
"Dr. House" s-a aflat în topul 10 al celor mai urmărite seriale de televiziune în Statele Unite în perioada 2005 - 2008 şi a fost difuzat în 66 de ţări. Audienţa serialului a început însă să scadă în ultimii doi ani în Statele Unite, ajungând la 10 milioane de telespectatori, reprezentând aproape jumătate din vârful de audienţă atins în trecut de acest show.
"Dr. House" a fost nominalizat de patru ori la premiile Emmy, la categoria "cel mai bun serial - dramă", dar nu a câştigat niciodată, însă Hugh Laurie a obţinut două Globuri de Aur şi două premii decernate de Sindicatul actorilor americani (SAG Awards) cu rolul din acest show.