Antena 3 CNN Actualitate Media Doi membri ai CNA îi cer demisia şefei instituţiei, Laura Georgescu: Transformă CNA în Consiliul Naţional al Antenelor

Doi membri ai CNA îi cer demisia şefei instituţiei, Laura Georgescu: Transformă CNA în Consiliul Naţional al Antenelor

M.Z.
4 minute de citit Publicat la 23:56 13 Dec 2013 Modificat la 23:56 13 Dec 2013
Doi membri ai CNA îi cer demisia şefei instituţiei, Laura Georgescu: Transformă CNA în Consiliul Naţional al Antenelor
Foto: Agerpres
Doi membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, cer demisia preşedintelui CNA, Laura Georgescu, susţinând că aceasta "transformă CNA în Consiliul Naţional al Antenelor".
 
Narcisa Iorga şi Valentin Jucan susţin, într-o scrisoare deschisă transmisă vineri seară agenţiei Mediafax, că Laura Georgescu a adus "prejudicii majore de credibilitate autorităţii pe care o conduce de un an încoace".
 
"Îi cerem demisia până luni, zi în care a convocat o şedinţă extraordinară a CNA, motivând public că <nu are nicio problemă să introducă cu celeritate pe ordinea de zi dosarul Antena 2>", spun Narcisa Iorga şi Valentin Jucan.
 
Narcisa Iorga şi Valentin Jucan enumeră şi alte motive pe care le consideră suficiente ca Laura Georgescu "să piardă definitiv" susţinerea pe care cei doi i-au acordat-o în ianuarie 2013, votând-o preşedinte al CNA.
 
"În conferinţa pe care a susţinut-o astăzi, 13 decembrie, în nume personal, preşedintele Laura Georgescu a demonstrat public că are carenţe în cunoaşterea legislaţiei din domeniul audiovizualului", spun Iorga şi Jucan, precizând că "ingerinţa în politica editorială nu este reprezentată de actele emise de către CNA".

Cei doi invocă articolul 6, alineatul 4 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit căruia "Nu constituie ingerinţe deciziile şi instrucţiunile având caracter normativ, emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului în aplicarea prezentei legi şi cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a normelor privind drepturile omului, prevăzute în convenţiile şi tratatele ratificate de România".
 
Narcisa Iorga şi Valentin Jucan mai spun că Laura Georgescu "a afirmat că postul de televiziune Antena 3 poate face publice mesajele primite de la telespectatori, indiferent de conţinutul acestora, ceea ce contravine legislaţiei audiovizuale, care responsabilizează radiodifuzorul pentru conţinutul pe care îl difuzează".
 
Un alt motiv pentru care cei doi îi cer demisia Laurei Georgescu este acela că aceasta "a refuzat să includă în Codul etic al membrilor CNA criteriul integrităţii cu referire la incompatibilităţi şi conflicte de interese, cu toate că acest principiu era agreat de ONG-urile de media din România, care au fost consultate, dar ignorate". "A preferat o variantă agreată de şase membri CNA, dintre care doi sunt declaraţi de către ANI ca aflându-se în stare de incompatibilitate, respectiv conflict de interese", spun Iorga şi Jucan.
 
Cei doi susţin, de asemenea, că Laura Georgescu a încălcat articolul 3 din Codul etic al membrilor CNA, "pe care domnia sa însăşi l-a propus şi votat, referitor la imparţialitatea faţă de radiodifuzori". "A tolerat încălcări ale aceluiaşi cod şi de către alţi doi membri ai CNA, care activează politic în emisiuni de televiziune, în contradicţie cu art. 2 al Codului etic", spun Iorga şi Jucan.
 
"Prin convocarea luni, 16 decembrie, a unei şedinţe extraordinare a CNA pentru a discuta cu celeritate dosarul Antena 2, doamna Laura Georgescu se aşează intolerabil de partea intereselor unui radiodifuzor care, în chiar ziua respectivă are programată o relansare, deşi la data de 10 decembrie, modificarea licenţei i-a fost respinsă cu 8 voturi din 10 de către membrii CNA. Noi refuzăm să luăm parte la o asemenea şedinţă, organizată sub presiune", mai afirmă Narcisa Iorga şi Valentin Jucan.
 
Un alt motiv pentru care aceştia solicită demisia actualului preşedinte al CNA este acela că, "în nume personal, a acordat miercuri, 11 decembrie, premii de excelenţă, uzurpând autoritatea Consiliului Naţional al Audiovizualului". "Aceste premii nu reprezintă decizia CNA, au fost acordate pe criterii lipsite de transparenţă şi fără consultarea tuturor membrilor Consiliului", susţin Narcisa Iorga şi Valentin Jucan.
 
Iorga şi Jucan spun că un alt motiv pentru care îi cer demisia Laurei Georgescu este acela că "a legitimat cel mai politizat concurs organizat de CNA în ultimii cinci ani pentru acordarea licenţelor audiovizuale pentru programe de radiodifuziune", precizând că au semnalat acest lucru la momentul respectiv, printr-o scrisoare deschisă.
 
Un alt motiv invocat de cei doi în sprijinul deciziei lor de a-i solicita demisia preşedintelui CNA este acela că "a modificat Codul audiovizualului pe drumul de la CNA la Monitorul Oficial, favorizând îndeosebi un radiodifuzor prin nepublicarea unui articol care fusese adoptat de plenul CNA".
 
"Preşedintele CNA a acceptat ca luni să fie organizată o şedinţă extraordinară pentru a include pe ordinea de zi subiectul Antena 2, ceea ce înseamnă că răspunde unor presiuni inadmisibile, indiferent de unde ar veni acestea. Ne opunem transformării CNA în Consiliul Naţional al Antenelor şi cerem demisia preşedintelui Laura Georgescu, pentru a pune capăt acestei întâmplări nefericite din istoria CNA", mai spun Narcisa Iorga şi Valentin Jucan.

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au respins marţi, 10 decembrie, prin vot solicitarea postului Antena 2 de transformare în Antena Stars. Tot în aceeaşi zi, în cadrul emisiunii Acces Direct de la Antena1, Laura Georgescu, preşedintele CNA,  a dat citire unui mesaj în care se spunea că n-ar fi de dorit ca Antena 2 să înceapă să facă ceea ce face Antena 3, şi anume "spălare de creiere".

Şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a încercat astăzi, 13 decembrie, să-şi justifice deciziile şi declaraţiile din ultima săptămână, fluturând câteva zeci de sesizări primite la CNA. Ea a explicat însă că instituţia pe care o conduce are un protocol de colaborare cu Asociaţia Profesională a Radiodifuzorilor potrivit căruia "suntem obligaţi să transmitem radiodifuzorilor sesizările". 

Citiţi şi Dovada că preşedintele CNA minte! Sesizarea privind postul Antena 2 a fost "ţinută în interiorul instituţiei"
 

×
Etichete: laura georgescu
x close