„Ce solicită România rămâne neclar chiar şi pentru restul participanţilor. S-a creat impresia că ministrul de Externe a acţionat la indicaţiile lui Băsescu, care se află într-o situaţie dificilă pe plan intern după debarcarea Guvernului Boc. Se presupune că Băsescu a încercat să îşi arate puterea prin politica externă. Nu este clar dacă România a dorit să folosească tema discutată drept levier pentru a obţine aderarea la spaţiul Schengen. Cuvântul Schengen nu a fost rostit pe parcursul discuţiilor”, susţin jurnaliştii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Ziariştii din Ungaria au scris: „Serbia a primit o palmă de la cine se aştepta mai puţin: România, care nici acum nu recunoaşte Kosovo. Însă nu asta a fost problema României, ci minoritatea vlahă din Serbia. Blocajul României a creat o uriaşă nemulţumire în rândul miniştrilor de Externe din UE”.
Ungurii mai amintesc şi de cuvintele scrise de ministrul de Externe al Suediei, Carl Bildt, pe contul său de Twitter. “Este incredibil cum unele ţări nu au habar de spiritul european şi îşi urmăresc doar propriile interese”, a spus Carl Bildt.
Şi austriecii s-au declarat contrariaţi de gestul autortiăţilor române. “Atitudinea României ne-a surprins pe toţi. Noi am crezut că e o situaţie uşor rezolvabilă, însă se pare că România mai vrea o rundă de discuţii.”