Antena 3 CNN Actualitate Media Decizii fără precendent în casa „Mireasã pentru fiul meu”

Decizii fără precendent în casa „Mireasã pentru fiul meu”

1 minut de citit Publicat la 14:39 28 Apr 2016 Modificat la 14:39 28 Apr 2016
mirela bDSC_9723 (1).JPG

MIREASA PENTRU FIUL MEU. Deşi regulamentul presupune o „rupere” de grijile cotidiene şi de tot ce se întâmplã zi de zi în lume, în casa „Mireasã pentru fiul meu” nicio sãrbãtoare nu trece neobservatã. Şi în acest an, concurenţii celui mai îndrãgit reality show show matrimonial din România „Mireasă pentru fiul meu”, vor avea parte de o mulţime de surprize, concursuri, dar şi veşti venite de acasã, de la cei dragi, dupã atâtea luni petrecute în competiţie.

Într-o notă relaxată, echipa emisiunii le-a pregătit o mulţime de activităţi recreative: dacã fetele sunt provocate sã-şi arate talentul în bucãtãrie, pregãtind câte un cozonac pentru partenerul de cuplu, bãieţii sunt invitaţi sã încondeieze ouã, lãsându-se în voia inspiraţiei. Sâmbãtã, în gala emisiunii, concurenţii care au realizat cel mai inedit ou şi cel mai arãtos şi gustos cozonac vor avea parte de o surprizã, aflând cã vor petrece o zi în afara competiţiei, o zi de relaxare într-un complex spa. Şi în acest an, toţi concurenţii vor participa la Slujba de Înviere.

Tot sâmbãtã, în casa emisiunii „Mireasã pentru fiul meu” se va lua o decizie fãrã precendent. Dupã ce în urmã cu douã sãptãmâni, Alexandra şi Florin au decis sã pãrãseascã emisiunea, atunci când porţile s-au deschis pentru toţi cei care nu mai doreau sã rãmânã în competiţie, cei doi au regretat amarnic decizia şi au revenit cu dorinţa de a fi din nou concurenţi.

Producãtorii emisiunii au decis sã le mai dea o şansã, însã nu înainte de a cere acordul telespectatorilor în primul rând, dar şi al concurenţilor, în al doilea rând. Astfel, telespectatorii au avut la dispoziţie o sãptãmânã pentru a vota dacã vor sau nu sã-i primeascã înapoi. În urma votului lor favorabil, Alexandra şi Florin vor afla sâmbãtã dacã şi foştii lor colegi din casã sunt de acord cu întoarcerea lor. Ce au decis aceştia, dar şi ce alte surprize li s-au mai pregãtit concurenţilor, rãmâne de vãzut sâmbãtã, în cele douã ediţii ale emisiunii „Mireasã pentru fiul meu”, difuzate în întervalul 14:00-16:00 şi 17:00-19:00, la Antena 1.


 

×
x close