Antena 3 CNN Actualitate Media Dana Grecu nu exclude posibilitatea de a mai face un copil

Dana Grecu nu exclude posibilitatea de a mai face un copil

1 minut de citit Publicat la 12:25 29 Mai 2015 Modificat la 12:25 29 Mai 2015
dana grecu.jpg
A moștenit firea bătăioasă de la bunica ei, cea care a și crescut-o până la vârsta de trei ani, dar duminică, 31 mai, de la 13:00, Dana Grecu vorbește la „Dincolo de aparențe” despre relația specială pe care o are cu soțul ei încă din adolescență, despre cei doi copii ai lor, dar și despre mama ei, care îi este alături în emisiune. Tot în ediția de duminică, ea va mărturisi că nu exclude posibilitatea de a mai avea un copil.

„Mama este tot pentru mine”, declară moderatoarea emisiunii „La ordinea zilei”, de la Antena 3. „Nu există om pe care să-l fi iubit, de care să mă fi îndrăgostit, de care mama să nu știe. Nu există. Într-un fel sau altul îi spun”, continuă Dana Grecu. La rândul său, mama ei declară că și-a dorit foarte mult să aibă un singur copil, o fetiță, iar dorința i-a fost ascultată. Mai mult decât atât, Dana și mama ei sunt născute în aceeași zi. „Dana a fost un copil cuminte, dar foarte curios și neastâmpărat”, dezvăluie cea care i-a dat viață.

Tot duminică, Dana Grecu și mama ei vor da detalii despre un moment de cumpănă prin care au trecut pe când moderatoarea era doar un bebeluș. Ce s-a întâmplat, duminică, de la 13:00, la „Dincolo de aparențe”, emisiune difuzată de Antena Stars.

×
x close