Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a vorbit despre victoria spectaculoasă a alianţei pe care o conduce.
Antonescu consideră că actuala guvernare a României se diferenţiază faţă de precedenta prin lipsa hoţiei şi a promisiunilor extravagante.
" Există bani publici în România, puţini, să nu furăm din ei. (...) N-am făcut promisiuni extravagante, nu le face nici premierul şi nici membrii cabinetului său. Compatrioţilor noştri nu le trebuie minciuni frumoase. Nimeni nu crede că va avea mii de euro pensie", a afirmat preşedintele PNL, vineri, la Antena 3.
În ceea ce priveşte înfrângerea nimicitoare a PDL-ului, Crin Antonescu susţine că ar clasa criza pe ultimul loc.
"Traian Băsescu a fost Partidul Democrat în toată această perioadă, a fost prim-ministru, Guvern şi purtător de cuvânt. Traian Băsescu a avut foarte mult credit, bineînţeles că a fost un şoc în momentul în care s-a decis şi s-a anunţat amputarea cea mai severă de venituri din Europa. Multă vreme încă tot s-a făcut credit (discursurile lui Emil Boc potrivit cărora nu există altă cale de a ieşi din criză -n.r.). Ceea ce i-a omorât din punct de vedere electoral a fost faptul că la vârf acest grup care conducea partidul prospera. Adică pentru unii era criză şi pentru alţii prosperitate", a spus Antonescu.
"În calitate de conducător trebuie să manifeşti, măcar în ton, solidaritate faţă de oameni. Nu spun că trebuie să plângi neapărat, dar nici cum a făcut Traian Băsescu... să-i faci leneşi, beţivi, să le spui că nu merită mai mult unor oameni care munciseră, în cazul pensionarilor, toată viaţa lor", a adăugat co-preşedintele USL.
Pentru a întări motivele conform cărora Partidul Democrat Liberal trebuie să dispară, Crin Antonescu a afirmat că România are o justiţie care acţionează "fără mamă, fără tată".
Potrivit liderului PNL, conducerea DNA şi conducerea Parchetului General trebuie schimbate, iar Traian Băsescu trebuie să-şi înceteze mandatul de preşedinte cât mai curând posibil.
VEZI AICI INREGISTRAREA INTEGRALA A EMISIUNII "VORBE GRELE" DE LA ANTENA 3