Această măsură reprezintă o încercare vădită de intimidare a celui mai puternic post de știri din România, Antena 3, parte a Grupului Intact. Antena 3 este singura televiziune care a prezentat, într-un an cu puternică miză electorală, dovezi incontestabile privind corupția la cel mai înalt nivel, culminând cu expunerea probelor care dovedesc mita oferită fratelui președintelui Băsescu. În urma difuzării acestor filme, Mircea Băsescu a fost arestat, iar procesul lui Dan Voiculescu accelerat și finalizat prin abuz.
În ciuda tututor presiunilor exercitate până acum, jurnaliștii acestui Grup vor continua să-și facă meseria cu profesionalism.
“Ceea ce s-a întâmplat astăzi sfidează nu doar practicile justiției într-o țară democratică, parte a Uniunii Europene, ci chiar principiile statului de drept, atât de invocat tocmai de către cei care nesocotesc legea. Astăzi, printr-o încălcare flagrantă a drepturilor la un proces corect, tatăl meu plătește pentru ca presa să nu fie monocoloră în România. Pentru curaj.
Combaterea constantă a unui un regim care a confiscat voturile a 7,4 milioane de români, regim care a umilit și nedreptățit o mulțime de oameni, nu poate fi însă oprită prin acest abuz samavolnic. Jurnaliștii acestui Grup, pe care tatăl meu l-a fondat acum mai bine de douăzeci de ani și care a devenit cea mai puternică platformă de media din România, vor continua să rostească adevăruri despre un sistem care vrea să confiște demnitatea. Puterea acestui Grup a fost construită cu girul de încredere al publicului, care ne-a onorat și ne-a confirmat misiunea noastră jurnalistică. Milioane de oameni au putut urmări, prin anchetele jurnalistice ale Antenei 3, cum legea este încălcată de oamenii legii, cum libertatea este vândută, devenind martori ai creării unui sistem închis, care calcă în picioare drepturi și libertăți elementare. (…) Vă încredințez că tatăl meu nu a comis nicio faptă reprobabilă. A luptat, cu demnitate, curaj și onoare împotriva unui regim care amintește din ce în ce mai tare de vremuri considerate trecute. Sunt foarte mândră de el!” a declarat Camelia Voiculescu, acționar și președinte IMG.
Intact Media Group este liderul pieței românești de media, cu audiențe în creștere pe toate intervalele zilei în luna iulie, fiind urmărit în medie de zece milioane de români la nivel național, în fiecare zi. Intact mulțumește publicului pentru încredere și susținere și îi asigură că va rămâne aproape de el, indiferent de câte obstacole ar trebui să depășească.