Şedinţa urma să aibă loc în plin scandal legat de declaraţiile defăimătoare ale şefului Consiliului, Laura Georgescu, la adresa Antenei 3.
Doi dintre membri CNA, Narcisa Iorga şi Valentin Jucan, i-au cerut demisia Laurei Georgescu, după ce aceasta a citit public o petiţie în care se spunea despre Antena 3 că ar fi "spălător de creiere".
Pe 10 decembrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a respins prin vot solicitarea postului Antena 2 de transformare în Antena Stars.
Tot în aceeaşi zi, în cadrul emisiunii Acces Direct de la Antena1, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a dat citire unui mesaj în care se spunea că n-ar fi de dorit ca Antena 2 să înceapă să facă ceea ce face Antena 3, şi anume "spălare de creiere".
Şeful Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a încercat , pe 13 decembrie, să-şi justifice deciziile şi declaraţiile din ultima săptămână, fluturând câteva zeci de sesizări primite la CNA. Ea a explicat însă că instituţia pe care o conduce are un protocol de colaborare cu Asociaţia Profesională a Radiodifuzorilor potrivit căruia "suntem obligaţi să transmitem radiodifuzorilor sesizările".
Citiţi şi Dovada că preşedintele CNA minte! Sesizarea privind postul Antena 2 a fost "ţinută în interiorul instituţiei"