Antena 3 CNN Actualitate Media Cele mai bune proiecte online din România au fost premiate în cadrul Galei Internetics 2012

Cele mai bune proiecte online din România au fost premiate în cadrul Galei Internetics 2012

Cele mai bune proiecte online din România au fost premiate în cadrul Galei Internetics 2012
02 Oct 2012   •   09:57
În cadrul Galei Internetics 2012, care a avut loc pe 1 octombrie, la Opera Naţională Bucureşti, au fost premiate cele mai bune proiecte din online-ul românesc.

Agenţiile care au urcat pe scenă sunt:  
Draftfcb, GreenPixel, Hyperactive, Kubis Interactive, MRM Worldwide, McCann România, Propaganda, Publicis, Senior Interactive, The Geeks şi Webstyler.

MRM Worldwide a fost desemnată Agenţia Anului, aceasta câştigând în total 10 premii, pentru campaniile “Românii sunt deştepţi”- ROM şi “Manager SRL” pentru Vodafone.

Juriul a acordat, în total, 37 de trofee unor campanii online, pentru branduri precum: ROM, Vodafone, Fashion Days, Orange, Napolact, Timişoreana, Pegas, Dolce Sport, Muzeul Naţional Grigore Antipa, Baumax, Doncafé, Duraziv Odorless Paint, Istoria Comunismului, Mitsubishi Outlander, NIVEA şi URSUS.

Cele mai multe premii au fost câştigate de către brandul ROM pentru “Românii sunt deştepţi”, campanie care a câştigat şase trofee, dintre care un trofeu de argint la categoria Site-uri, microsite-uri şi bloguri de promovare şi trofeul de aur în categoria Campanie interactiva – Digitally Led Campaign.

În cadrul Galei au fost acordate şi următoarele premii speciale:  

Premiul pentru Web Design - “Manager SRL” pentru Vodafone,

Best Newcommer - agenţia Draftfcb,

Online Innovation - “Românii sunt deştepţi” pentru ROM,

Human Experience Design - proiectul “NEAM Săturat”, 

Premiul pentru cel mai mare susţinător al aplicaţiilor mobile şi TV - Samsung România, 

Webvertiserul Anului – acordat de către IAB România companiei P&G România,

Most Creative Client of the Year - URSUS Breweries.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A CÂŞTIGĂTORILOR.

Toate lucrările înscrise în competiţie pot fi găsite pe siteul oficial al festivalului, www.internetics.ro.


Competiţia Internetics de anul acesta a reunit 160 de lucrări şi 40 de participanţi în cele patru categorii de concurs: Site-uri, microsite-uri şi bloguri de promovare, Online Media and Tools, Campanii Interactive – componentă digitală a unei campanii integrat şi Campanii Interactive – digitally led campaign.

Fondat şi organizat de către The Institute, Internetics este un festival de branding, marketing şi advertising online. Internetics a apărut în 2001, încă de la începutul conturării industriei de online din România, contribuind pe parcursul ultimillor unsprezece ani la creşterea şi dezvoltarea acesteia.

The Institute este fondator al AdPrint, Internetics, Institute, The Magazine şi Noaptea Agenţiilor, organizator al Effie Awards România, Şcoala ADC*RO şi „10 ani de creativitate românească”.

×
Citește mai multe din Media
» Vezi toate știrile din Media
Cele mai noi știri
Parteneri
x close