Realizatorul emisiunii Sinteza Zilei a prezentat luni adevăratul motiv pentru care Traian Băsescu nu vrea ca în această săptămână să urmăriţi postul nostru de televiziune.
Preşedintele ştie nişte cifre pe care şi Antena 3 le ştie, dar de care nu a făcut prea mult caz în ultimul timp. "Chiar dacă domnia sa ştie, nu vrea să recunoască faptul că postul nostru de televiziune este cel mai urmărit din România şi nu cele care sunt favorabile dumnealui", a spus Mihai G
"Traian Băsescu este scos din minţi de faptul că poporul român, pe care îl consideră tâmpit pentru că alege să se uite la un canal care nu ar spune adevărul, alege Antena 3. Este scos din minţi şi vă cere asta, uitând să spună că cei care au votat împotriva lui sunt mai mulţi", a declarat Mihai Gâdea.
Preşedintele suspendat a ţinut un discurs duminică noaptea, după închiderea urnelor, în care a dăruit Antenei 3 flacăra democraţiei cu mesajul: "Poate o aprindeţi şi la Antene! Democraţia frige la mâini"!
Însă Mihai Gâdea a spus că "domnia sa, în această campanie electorală, a făcut o ţintă permanentă în a ameninţa Antena 3, din a jigni oameni care lucrează aici. (...) Domnia sa în ultimii ani se răfuieşte cu un post de televiziune, cu telespectatorii care se uită la acel post de televiziune, cu jurnaliştii acestui post ori de câte ori are ocazia şi cu cel care a fondat trustul Intact, cu domnul Voiculescu. De 8 ani de zile Traian Băsescu încearcă, din funcţia pe care o are de preşedinte al României, dacă s-ar putea să-l încalece sau să-l îngenuncheze pe domnul Voiculescu”.
"Acest trust de presă, este vorba şi de Jurnalul Naţional, şi de Antena 1 şi tot ce înseamnă trustul Intact, este singurul trust care nu s-a subordonat domnului Traian Băsescu. Ştiu că domniei sale îi place unanimitatea, toată lumea să-i fie subordonată, să-i fie supusă. Aici nu s-a putut", a mai spus Mihai Gâdea.