Antena 3 CNN Actualitate Media Au fost desemnaţi câştigătorii ADC*RO Awards 2012

Au fost desemnaţi câştigătorii ADC*RO Awards 2012

N.B.
3 minute de citit Publicat la 11:27 06 Dec 2012 Modificat la 11:27 06 Dec 2012
Au fost desemnaţi câştigătorii ADC*RO Awards 2012
În cadrul galei primei ediţii ADC*RO Awards, care a avut loc pe 5 decembrie, la Institutul Francez-Sala Elvira Popescu, au fost premiate cele mai creative campanii din România din ultimul an.
 
În cadrul galei ADC*RO s-au acordat în total 41 de premii, care au  fost câştigate de 14 agenţii: 23 Communication Ideas, Cohn&Jansen JWT, GMP Advertising, GMP PR, Grey-G2 România, Lowe & Partners România, Mercury 360 Communications, Next Advertising, Papaya Advertising, Propaganda, Publicis Bucharest, The Practice, Three şi Webstyler.

Cele mai premiate campanii ale serii au fost "Your Last Journey", realizată de Publicis  Bucharest pentru Poliţia Capitalei, care a câştigat patru trofee, dintre care un trofeu de aur la categoria PR şi un trofeu de bronz la categoria Integrated Campaigns şi campania "How do they look at advertising?", realizată de Next Advertising pentru Zilele BIZ, care a fost premiată tot cu patru trofee, dintre care şi cel de argint la categoria TV pentru spot-ul You are not on target.

La categoria TV, bronzul a fost câştigat de GMP Advertising, pentru spot-ul "Crazy for sport – Tennis", pentru Dolce Sport, trofeul de argint a mers la Next Advertising pentru "Zilele BIZ", iar trofeul de aur a fost câştigat de 23 Communication Ideas, pentru "The Delay" - UniCredit Ţiriac Bank.

La categoria Print, trofeul de bronz a fost câştigat de agenţia Three, pentru "Vespa Map", iar argintul a fost revendicat de Publicis Bucharest pentru "Beggars" - Poliţia Capitalei şi de Lowe & Partners România, care a câştigat cu "CRR - Double Cross", pentru Crucea Roşie Română.

La categoria OOH s-au oferit în total trei trofee, iar bronzul în categorie a fost câştigat de Cohn&Jansen JWT, pentru "Nissan All Mode 4X4". Trofeele de argint şi aur nu s-au acordat.

La Online, Webstyler a câştigat un trofeu de argint pentru campania "See beyond limits" pentru Dolce Sport. În categorie s-au oferit şi două trofee de aur, ambele câştigate de Propaganda, unul pentru "Tommy Lee Jones vs. Copy", pentru My Name is Brand şi unul pentru "Insane! How rockers paint in Regie with their hair!", pentru Duraziv.

La categoria PR, marele premiu a fost câştigat de Publicis Bucharest pentru campania "Your Last Journey", Poliţia Capitalei, iar la categoria Direct s-a oferit un bronz pentru Mercury360 Communications, pentru "The warming hanger- Samusocial România" şi un aur pentru "Bills of Books", o campanie semnată de Propaganda pentru Vodafone.

În categoria Campanii Integrate, Publicis Bucharest a câştigat un bronz pentru "Your Last Journey", iar argintul a fost câştigat de GMP Advertising, pentru "Moustache discounts", pentru bauMax.

Lucrările înscrise în competiţie au fost evaluate de către un juriu format din specialişti ai industriilor reprezentate în concurs şi prezidat de Toni Segarra (Fondator şi Director de Creaţie *S, C, P, F … Barcelona).

„M-au impresionat două lucruri la jurizarea ADC*RO Awards: calitatea lucrărilor, în special în disciplinele care au legătură cu mediul digital şi spritul în care juriul român îşi tratează propriile lucrări: cu un ochi critic foarte atent. Iar lucrul acesta va duce, pe viitor, la o calitate din ce în ce mai bună a lucrărilor, către excelenţă”, a declarat Toni Segarra, Preşedintele Juriului, Fondator şi Executive Creative Director *S, C, P, F … Barcelona

Tot în cadrul galei au fost acordate şi două premii speciale:  premiul Best Copywriter a fost câştigat de Bogdan Costin, copywriter la 23 Communication Ideas, pentru lucrarea "The Delay -UniCredit Ţiriac Bank", iar Best Art Director a fost desemnat Nicu Duţă, Art Director Three, pentru lucrarea "Vespa Map".
 
Competiţia Tânărul Creativ al Anului, lansată de ADC România împreună cu Pepsi, a fost câştigată de Sebastian Maraloiu , junior copywriter Grafitti BBDO, cu campania "Pepsi loves music".

Mai multe informaţii despre câştigătorii acestei ediţii găsiţi pe www.adcromania.ro.

×
Etichete: publicitate premii
x close