ASIA EXPRESS Aflată în Bangalore, India, echipa „Asia Express” a avut parte de o super surpriză: vizita Iuliei Vîntur. Frumoasa blondă a luat avionul din Mumbai și a venit pentru a-și revedea foștii colegi care în aceste zile filmează noul sezon al show-ului difuzat în curând de Antena 1.
ASIA EXPRESS “M-am bucurat când am auzit că Mona Segall și echipa „Asia Express” vor ajunge în India și m-am gândit ce frumos ar fi să vin să îi întâmpin în țara mea de adopție. Sunt foarte frumoase aceste revederi, mai ales când împărțim atât de multe amintiri. E un sentiment foarte plăcut. Am luat avionul de dimineață și mă voi întoarce în Mumbai după această întâlnire. Mi se pare foarte interesant și o mare provocare tot acest proiect pe care ei îl desfășoară, Asia Express. Le doresc mult succes tuturor concurenților, știu că nu e deloc ușor pentru ei. În ceea ce privește echipa, știu că vor face o treabă foarte bună”, a povestit Iulia.