Unele triste, altele vesele sau amuzante.
Fie că a fost vorba de cutremure sau inundaţii, de aderarea României la Uniunea Europeană, alegeri parlamentare, summit-ul NATO de la Bucuresti, gafe ale politicienilor, am încercat să le prezentăm pe toate într-un mod obiectiv şi profesionist.
Am încercat să oferim ştiri complete, să aducem prin intermediul ecranului TV o imagine cât mai completă a lumii, şi de cele mai multe ori am reuşit iar dumneavostră ne-aţi răsplătit efortul prin fidelitatea de care ati dat dovada in cei şase ani.
Pe tot parcursul zilei au difuzate momente memorabile, jurnale şi reportaje speciale, iar platourile au găzduit oameni care ne-au fost alături de-a lungul anilor precum şi jurnaliştii din spatele micului ecran.
Viaţa de reporter - frumoasă şi plină de neprevăzut
E grea, dar şi frumoasă viaţa de reporter şi cu siguranţă plină de neprevăzut. Am făcut o selecţie de imagini care nu au fost difuzate niciodată cu reporteri de la Antena3 înainte de a intra în direct. Iată ce se întâmplă în astfel de cazuri.
Inedit! Reporterii Antena 3 se relaxează înainte de a intra în direct
Inedit! Imagini cu reporterii Antena 3, înainte de a intra în direct
Momente speciale alături de Gabriela Peşeţ şi Alina Prodan
Pianistul din Botoşani care a plecat în Norvegia pentru a căra copiatoare şi a ajuns să câştige inimile a milioane de oameni, la un concurs de televiziune, a fost invitatul special al show-ului aniversar al Antenei 3.
Bogdan Ota, unul din milioanele de români alungaţi de ţara lui, vine să îşi spună povestea incredibilă a existenţei sale printre străini.