Postul de televiziune Antena 3 CNN a fost lider absolut de audiență, pe 10 și 11 iunie 2024, în ambele zile de după alegerile locale și europarlamentare de duminică.
Luni şi marţi, aproape patru milioane de oameni au urmărit, oră de oră, scandalurile de la numărarea voturilor şi rezultatele alegerilor de duminică.
Au fost 3.747.000 de telespectatori unici la nivel național care au ales informațiile exclusiv la Antena 3 CNN. Numărul mare de urmăritori a făcut din postul nostru principalul canal de ştiri din România. Această performanță evidențiază încrederea și interesul crescut al telespectatorilor față de conținutul nostru.
În mediul urban, am atins o audiență de 2.274.000 de telespectatori unici, consolidându-ne poziția de lider în furnizarea de știri și analize de calitate. Cota de piață pe parcursul întregii zile a urcat la 12,6% în cazul publicului premium, evidențiind preferința acestui segment de audiență pentru conținutul oferit de Antena 3 CNN.
În prime-time, am reușit să menținem interesul telespectatorilor, cota de piață ajungând la 10,7%, ceea ce reflectă profesionalismul programelor noastre din acest interval orar.
Mai mult, Antena 3 CNN a fost lider absolut de audiență pe nișa de știri și în intervalul 21:00 - 23:30, un interval în care telespectatorii au urmărit cu atenţie dezbaterile și analizele făcute de cei mai profesionişti analişti şi invitaţi de anvergură.
Pe categoriile de public premium 18+ Urban AB și 18+ Urban AB cu studii superioare, cota de piață a atins 12,7%, confirmând astfel calitatea și relevanța conținutului nostru pentru un public educat și exigent.
Această performanță subliniază angajamentul Antena 3 CNN de a furniza știri de calitate și de a răspunde nevoilor informaționale ale telespectatorilor noștri, consolidându-ne astfel poziția de lider pe piața media din România.
Antena 3 CNN a fost lider de audiență și în ziua alegerilor locale și europarlamentare
E tradiție deja: România află ce a votat de la Antena 3 CNN
Se întâmplă de exact 12 ani, de la alegerile istorice din iunie 2012. Începând de atunci la fiecare runda de alegeri, Antena 3 CNN a fost prima opțiune de informare a Romanilor la evenimentele capitale.
Prima runda din România a super anului electoral global a avut un singur intra câștigător în ceea ce privește audiențele: Antena 3 CNN. În ziua alegerilor, postul nostru a fost cel mai urmărit post de știri pe tot parcursul zilei cu o medie de peste 2.4 milioane de telespectatori unici la nivel Urban și indiferent de targetul comercial.
În prime time, Antena 3 CNN a fost principala sursa de informare. În cel mai important moment al zilei, cel al dezvăluirii procentelor de la Exit Poll postul nostru a atins aproape 2 milioane de telespectatori.
Antena 3 CNN nu a condus doar în clasamentul televiziunilor de știri. La nivelul întregii țări pe targetul 18 + care aduna toți adulții din România, Antena 3 CNN s-a aflat pe locul doi, după Pro TV și înainte de Antena 1, România TV sau Kanal D.