Antena 3 CNN Actualitate Media Ana Iorga, cel mai literat membru al echipei În premieră: „Să rafinezi o idee alături de Carmen Avram înseamnă o bucurie teribilă”

Ana Iorga, cel mai literat membru al echipei În premieră: „Să rafinezi o idee alături de Carmen Avram înseamnă o bucurie teribilă”

1 minut de citit Publicat la 13:16 31 Mar 2017 Modificat la 13:16 31 Mar 2017
o_1bchtt3ps134h123d161t1fakcks9.jpg

Ana Iorga se alătură echipei În premieră, condusă de Carmen Avram. Realizatoarea rubricii Pe cuvânt, din cadrul emisiunii Previziuni, va realiza începând din acest sezon reportaje în cadrul emisiunii În premieră. Primul reportaj, Lăsați românii să vină la mine, a fost difuzat pe 19 martie 2017 la Antena 3.

Emisiunea În premieră se difuzează din acest sezon de la ora 19:00, duminica.

Pe la 10 ani, țin minte că am început să mă joc citind tot felul de texte cu intonație de știri și privirea ațintită către un public imaginar. Citeam basme ca la știri, fragmente din manualul de limba română, nume din cartea de telefoane, rețete din cărți de bucate sau prospecte de medicamente. Tot ce prindeam. Fix ca la știri. Părinții se uitau la mine cu oarecare mirare, dar mie îmi făcea o plăcere grozavă. Am fost mereu fascinată de cuvinte și de puterea lor. Și am avut mereu o curiozitate nebună. Iar la un moment dat, nu se știa când, eram convinsă că voi cerceta realitatea și voi încerca, prin cuvintele mele și prin știința de carte, să le-o prezint celorlalți. Și găseam ceva fermecător în treaba asta pe care mulți o consideră frivolă și fără prea mare însemnătate.

Am început să lucrez în televiziune, la știri, după masterat. Am studiat Literele, am făcut un masterat și o teză de doctorat în Lingvistică și eram în egală măsură cucerită de ambele lumi. Am lucrat 6 ani în ritmul alert al redacției de știri și mi-am format un program strict și o disciplină care mă ajută acum, în fiecare zi, să-mi ordonez gândurile, să-mi stăpânesc emoțiile, să-mi pun multe întrebări și să prețuiesc timpul.

În echipa În premieră am ajuns la începutul lui 2017 și încă învăț, am răgazul să descopăr lumea cu toate nuanțele ei, să înțeleg oamenii și să le construiesc poveștile. Iar să rafinezi o idee sau un text alături de Carmen Avram înseamnă o bucurie teribilă și o lecție pe care nu ți-o prea poate oferi nicio școală. Ne vedem de acum la În premieră, unde vă aduc istoriile neștiute ale unor oameni extraordinari.

Și în fiecare zi, de luni până vineri, avem întâlnire la Pe cuvânt, unde reînvățăm să ne fie drag de limba română”, a declarat Ana Iorga.

Emisiunea În premieră se îmbogățește astfel cu doi noi reporteri, după ce Magda Bucur s-a alăturat și ea echipei condusă de Carmen Avram.

×
x close