Antena 3 CNN Actualitate Media Atacul Alexandrei Păcuraru de la Realitatea Plus, sancționat sever de CNA: "Asistăm la un caz fără precedent în audiovizualul românesc"

Atacul Alexandrei Păcuraru de la Realitatea Plus, sancționat sever de CNA: "Asistăm la un caz fără precedent în audiovizualul românesc"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 21:33 10 Aug 2023 Modificat la 21:35 10 Aug 2023
Collage Maker-10-Aug-2023-09-33-PM-9325

Jurnalista Alexandra Păcuraru, fiica patronului de la Realitatea Plus, Maricel Păcuraru, a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei de către CNA pentru încălcarea drepturilor privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, vieţii private, onoarei şi dreptului la viaţa privată.

Sancțiunea CNA vine ca urmare a atacului suburban la adresa acționarului majoritar al EVZ și Capital, jurnalistul Dan Andronic, care, se pare stă în calea lui Maricel Păcuraru care încearcă să preia cele două publicații.

Bătălia pentru preluarea ostilă, prin presiuni și șantaj a Evenimentului Zilei și Capital, a fost denunțată public de cele două redacții. Imediat răspunsul lui Maricel Păcuraru a fost inițierea unor emisiuni denigratoare la televiziunea pe care o controlează împotriva directorului EVZ Dan Andronic.

Reacția CNA împotriva atacului suburban al Alexandrei Păcuraru

Membrii CNA au fost extrem de categorici cu calificarea acestui limbaj ca fiind josnic și suburban.

Dorina Rusu, membru CNA:  Să foloseşti chestiunilea astea într-un discurs public ca să ataci pe cineva pentur un motiv pe care dânsa îl ştie, dar felul în care dânsa (n.n Alexandra Păcuraru) vorbeşte despre asta este obscen. Dânsa este un jurnalist într-o emisiune de dezbatere publică. Nu există precedent în jurnalismul românesc despre aşa ceva.

Răsvan Popescu, membru CNA: „Cred că asistăm la un caz fără precedent în audiovizualul românesc, în care o confruntare pe o proprietate, Evenimentul zilei, degenerează în afirmaţii indecente la adresa concurentului. Dar aceste afirmaţii merg aşa cum a citat şi colegul meu, de la un „caracter infect”, la „n-are cu ce să fie bărbat”, la „portofelul a compensat bărbăţia, al tot felul de relatări privind fostele căsnicii ale domnului Dan Andronic. Una peste alta, o serie de afirmaţii indecente de natură să lezeze imaginea domnului Dan Andronic. Iar acesta este un fapt interzis de legislaţia audiovizualului.”

Apărarea Alexandrei Păcuraru în fața CNA a fost total lipsită de demnitate, negând ceea ce s-a spus pe postul Realitatea Plus. De altfel, speriată de consecințele discursului plin de aluzii sexuale, Alexandra Păcuraru a revenit a doua zi, spunând că s-a referit la inteligența lui Dan Andronic. O manevră la fel de stupidă, întrucât chiar și așa încălca legislația în vigoare.

×
x close