Antena 3 CNN Actualitate Media Agerpres a inventat ultimul interviu al Mădălinei Manole

Agerpres a inventat ultimul interviu al Mădălinei Manole

1 minut de citit Publicat la 14:34 15 Iul 2010 Modificat la 14:34 15 Iul 2010
 Agerpres a inventat ultimul interviu al Mădălinei Manole

Interviul pe care agenţia Agerpres l-a prezentat ca fiind ultimul acordat de Mădălina Manole este un fals, dezvăluie paginademedia.ro. Aşa-numitul interviu, în care cântăreaţa declara cât de fericită şi împlinită se simte, nu este altceva decât o înşiruire de declaraţii mai vechi luate de pe site-ul artistei.

Oficialii companiei de stat Agerpres au recunoscut greşeala, însă semnatarul ştirii, Petronius Craiu, nu a putut fi contactat. ?Este o greşeală, o scăpare, că nu am publicat că acele citate sunt de pe blogul ei?, a spus un oficial Agerpres. ?Trebuia să spunem ce citate au fost luate de pe blog şi ce declaraţii au fost date pentru Agerpres?, a continuat el.

Paginademedia.ro a prezentat modul în care agenţia plătită din banii publici a încălcat cele mai elementare reguli ale jurnalismului.

Pe 13 iunie, jurnaliştii Agerpres au decis să realizeze un interviu cu Mădălina Manole, întrucât se apropia ziua ei de naştere. Cântăreaţa nu a putut fi contactată, însă asta nu i-a împiedicat pe redactorul şef Marina Bădulescu şi pe Petronius Craiu să realizeze materialul. Au preluat o serie de declaraţii mai vechi şi ?au încropit? un interviu ?nou-nouţ?. În aceeeaşi zi, textul a apărut pe Agerpres.

Miercuri, 14 iulie. Mădălina Manole a murit în locuinţa ei din Otopeni. Agerpres s-a lăudat că ?Mădălina Manole a acordat Agerpres ultimul interviu, cu doar o zi înaintea morţii sale?.

Ulterior, jurnaliştii Agerpres au încercat să acopere gafa şi au modificat materialul. A dispărut referirea la ?ultimul interviu?, iar Mădălina Manole ?a declarat?, pur şi simplu, fără să fie menţionată data.

Mădălina Manole a fost găsită moartă, în propria casa, iar anchetatorii spun că s-ar fi sinucis, după ce a înghiţit pesticid. Trupul artistei a fost descoperit într-un hol lângă baie. Lângă ea se afla sticla cu pesticid. Artista era îmbrăcată într-o pijama tip trening, iar investigaţiile nu au relevat o eventuală tentativă de omor.

Soţul şi soacra artistei au fost audiaţi, miercuri, de procurori. Au refuzat să dea detalii, spunând că vor face declaraţii când vor fi pregătiţi.

Antena3.ro

 

 

×
x close