Sâmbătă, grupul alimentar suedez Findus a anunţat, prin intermediul filialei sale din Franţa, că va depune o plângere în urma descoperirii cărnii de cal în produse care ar fi trebuit să conţină doar carne de vită.
"Am fost înşelaţi", a declarat directorul general al Findus Franţa Matthieu Lambeaux într-un comunicat.
"Sunt două victime în acest caz: Findus şi consumatorul. Noi vom depune plângere chiar luni", a adăugat el.
Descoperirea cărnii de cal în lasagna care ar fi trebuit să conţină vită a provocat un scandal în Marea Britanie - unde calul este venerat şi comsumul cărnii sale este tabu - şi a determinat retragerea, vineri, a produselor incriminate în Franţa, ţara de origine a cărnii, şi Suedia.
Un importator de carne cu sediul în sud-vestul Franţei, Spanghero, a anunţat, de asemenea, o acţiunare în justiţie a propriului său furnizor român.
"Am cumpărat carne de vită de origine europeană şi am revândut-o. Dacă va fi într-adevăr vorba despre (carne de) cal, atunci ne vom îndrepta către furnizorul român", a declarat pentru AFP Barthélémy Aguerre, preşedintele Spanghero.
El nu a precizat numele furnizorului român asigurând că nu îl are asupra lui.
Vineri seara, un alt actor al acestui lanţ agroalimentar complex şi lung, compania franceză Comigel, specializază în fabricarea produselor gata preparate congelate, a afirmat că această carne provine din România, via Spanghero. Lasagna a fost pregătită în Luxemburg, într-o filială a Comigel.
Această fraudă cu carne de cal ar putea data "din luna august 2012", a adăugat Findus de la Londra, citând o scrisoare din partea furnizoruui său francez Comigel.
România a început sâmbătă să se apere. "Sunt sigur că importatorul (francez) ştia că nu este vită, deoarece calul are un gust, o culoare şi o textură specifice", a declarat pentru AFP preşedintele asociaţiei Romalimenta, Sorin Minea.
Potrivit lui, în România sunt trei abatoare care taie cai şi exportă carnea către ţări din UE, în special Franţa şi Italia. Recursul la carne de cal se explică probabil prin motive financiare. Calul "este mai ieftin decât vita", a explicat Sorin Minea.
Ministerul român al Agriculturii a anunţat că va efectua o anchetă în acest caz.
În Franţa, direcţia de combatere a fraudelor, care depinde de Ministerul Economiei, a declarat că va deschide o anchetă pentru a identifica originea "înşelătoriei".
"Orice înşelătorie constituie o eroare care dăunează încrederii acordate întregii filiere şi trebuie sancţionată dur", a afirmat ministrul francez al Agriculturii, Stéphane Le Foll.
Ministrul britanic al Mediului, Owen Paterson, urmează să aibă sâmbătă o reuniune de urgenţă cu autorităţile sanitare şi cu comercianţii.
Ministrul a cerut rezultatele până la "sfârşitul săptămânii viitoare". El intenţionează să analizeze şi delicata problemă a trasabilităţii produselor, aflată în centrul scandalului.
Cazul a izbucnit la jumătatea lui ianuarie, când autorităţile irlandeze au descoperit carne de cal în carnea tocată produsă în Marea Britanie şi în Irlanda şi vândută în cele două ţări.