Antena 3 CNN Actualitate Media 21 de performanţe, la cei 21 de ani de Antena1

21 de performanţe, la cei 21 de ani de Antena1

3 minute de citit Publicat la 15:59 28 Noi 2014 Modificat la 15:59 28 Noi 2014
Comunicat_21_ro1.jpg
Antena 1 împlinește, pe 29 noiembrie, 21 de ani de la prima emisie. Performanțele la care a ajuns Antena 1, în 2014, vor fi descrise succint, în rândurile care urmează:

1. Emisiunile Antenei 1 au ajuns in casele a cinci milioane de Români din publicul comercial.

2. Într-o zi obişnuită, în jur de 2,5 milioane de romani urmăresc show-urile Antenei 1.

3. Creşterea cotei de piaţă, la nivelul publicului comercial, comparativ cu 2009, este de 30%.

4. Antena 1 are cel mai puternic star-system dintre televiziunile din România: cei mai importanţi artişti autohtoni, cu impact asupra publicului tânăr, colaborează, în prezent, la superproducţiile Antenei 1.

5. Antena 1 şi-a întărit în acest an echipa din spatele camerelor de luat vederi: producători cunoscuţi prin formatele pe care le-au lansat de-a lungul anilor, se află acum la Antena 1.

6. Antena 1 îşi păstrează politica de programe dinamică şi inovatoare şi în 2015: pe lângă Next Star, Burlacul, Te pui cu blondele și Te cunosc de undeva, în grila de primăvară a postului vor intra si productii noi.

7. Antena 1 este singura televiziune generalista care, în Day-Time, are o emisiune în direct, cu un leadership de 100% în randul telespectatorilor cu vârste cuprinse între 18 – 49 de ani. Show-ul este “Mireasă pentru fiul meu” şi este prezentat de Mirela Boureanu Vaida.

8. Antena 1 a câştigat în toamna lui 2014 competiţia cu principalul post concurent, Pro TV, în Acces: show-ul Acces Direct are 70% leadership în perioada octombrie – 26 noiembrie.

9. Un Show Pacatos este lider autoritar de audienta pe segmentul său orar, înregistrând, în octombrie-26 noiembrie, o creştere de 33% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodata, Un Show păcatos este lider autoritar de audienţă în această toamnă.

10. “Te cunosc de undeva” a atins, la cel de-al şaselea sezon, cele mai mari audienţe din istorie: cota sa de piaţă în rândul publicului comercial este de 18.6%, în perioada septembrie-26 noiembrie.

11. Cele mai mari audienţe ale toamnei, la Antena 1, au fost realizate de “X Factor”, mega-show-ul din Prime-Time-ul zilei de vineri: media cotei de piaţă în perioada septembrie-26 noiembrie a fost de 20.3% la nivelul publicului comercial.

12. Dimineaţa, pe slotul “Morning”, cresterea cotei de piaţă în intervalul septembrie-26 noiembrie este de 15% comparativ cu aceeasi perioadă a anului trecut.

13. Next Star este show-ul producţie proprie marca Antena 1 la care un număr din ce in ce mai mare de copii din străinătate se înscriu in concurs.

14. “Hell’s Kitchen” are o afinitate foarte bună în rândul publicului cu varste cuprinse între 25 si 34 de ani.

15. Campaniile marca “Observator” au rămas o tradiţie lansată încă din primii ani ai Antena 1. Una dintre ele, “Donează Roşu pentru România“, inițiată de Observatorul Antena 1 și agenția Geometry Global și difuzată în primăvara acestui an, a câștigat marele premiu, două medalii de aur şi o medalie de argint în cadrul Festivalului Golden Drum, cel mai mare festival de media și advertising din Europa Centrală.

16. Echipa Observator a fost medaliată, in 2014, la New York Festivals, cu Gold World Medal (la categoria Best News Documentary/Special) şi Silver World Medal (Investigative Report) pentru campania „Copiii nu sunt de vânzare”, dar şi cu Bronze World Medal, pentru campania „Copiii nu sunt invizibili” (Human Interest).

17. Pe 29 noiembrie, de ziua ei, Antena 1 este singura stație TV din România care derulează, prin Observator, primul maraton TV - cea mai lungă transmisiune live de meteo. Daniel Osmanovici va încerca să reziste cât mai mult timp în direct, pentru cea mai frumoasă prognoză, aceea de a aduce soarele în viața Kassandrei Rotariu, fetița de 9 ani care urmează să treacă prin cea de-a 37-a operație.

18. 75% dintre utilizatorii care urmăresc Antena 1 prin intermediul celei mai accesate platforme video din Romania, Antena Play, au până în 34 de ani.

19. Comunicarea cu telespectatorii a ramas de-a lungul anilor una dintre cele mai importante preocupari ale postului: Antena 1 ofera o gamă diversă de programe de divertisment, în fiecare an, pentru ca fiecare român să se regăsească în aceste producţii.

20. Antena 1 are site-ul de divertisment nr. 1 din Romania.

21. 451 000 de clienti unici au vizitat, miercuri, 19 noiembrie, site-ul www.a1.ro

(Sursă: Kantar Media; Copyright: ARMADATA S.R.L.; Target: 18-49 Urban).

×
Etichete: antena1
x close