Un întreg etaj din Maternitatea Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ a fost inundat din cauza ploilor din ultima perioadă.
În zona respectivă se află saloanele proaspetelor mămici şi ale nou-născuţilor, aşa că medicii s-au văzut nevoiţi să evacueze pavilionul şi să înghesuie toţi pacienţii în alte saloane, pentru că tavanul risca oricând să se prăbuşească peste ei.
Conducerea Spitalului încearcă să paseze răspunderea.
"
Din fericire, este un caz izolat, pentru că din toată suprafaţa de terase pe care o avem, 2000 de metri pătraţi, numai aici s-a întâmplat", a spus directorul tehnic al Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ Ioan Neacşu.
Problema nu se opreşte aici: sub maternitatea inundată, stă închis un spaţiu reabilitat şi dotat cu aparatură ultramodernă.
Lucrările sunt terminate de aproape o lună, însă secţia nu poate fi mutată până când nu e terminată documentaţia.