Antena 3 CNN Actualitate Elevii români vor studia două noi materii, începând de anul următor. Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege

Elevii români vor studia două noi materii, începând de anul următor. Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 11:00 18 Noi 2021 Modificat la 11:01 18 Noi 2021
Elevii români vor studia două noi materii, începând de anul următor. Klaus Iohannis a promulgat proiectul de lege
Sursa foto: Hepta

Klaus Iohannis a promulgat un proiect de lege care propunea introducerea cursurilor de educație financiară şi de educație juridică în programa școlară începând cu anul școlar viitor.

Proiectul de lege prevedea modificarea şi completarea Legii educației naționale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Proiectul de lege a fost promulgat de către șeful statului în data de 16 noiembrie 2021 prin Decretul nr. 1113/16/11/2021 şi a devenit Legea nr. 273/16/11/2021.

Conform documentului oficial, cursul de competențe antreprenoriale va deveni cursul de competențe antreprenoriale, financiare şi juridice.

Potrivit Asociației Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat inițial doar introducerea educației antreprenoriale şi financiare, iar Camera Deputaților l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021.

În Comisia pentru învățământ, tineret şi sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educația juridică.

Asociația mai sublinia că educația juridică se studiază în prezent ca opțional în curriculum la decizia școlii de 6.900 de elevi din 122 unități şcolare situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiți de Vedem Just.

Legea va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, scrie Mediafax

×
x close