Antena 3 CNN Actualitate Pacienții din ”Matei Balș” îndurau frigul? Incendiul ar fi pornit de la o aerotermă! Ce spune directorul Termoenergetica

Pacienții din ”Matei Balș” îndurau frigul? Incendiul ar fi pornit de la o aerotermă! Ce spune directorul Termoenergetica

Silvia Țigănilă
1 minut de citit Publicat la 10:01 29 Ian 2021 Modificat la 10:01 29 Ian 2021
o_1et6ij2oi126g3q9128e1t14qi1b.jpg
Sursa foto: Agerpres

Potrivit surselor Antena 3, incendiul din această dimineață de la Institutul Matei Balș ar fi pornit de la o aerotermă aflată într-un salon. Întrebat dacă la Institutul Matei Balș din București căldura era livrată sub parametri, directorul general adjunct al Termoenergetica a declarat că nu erau probleme.

Potrivit lui Andrei Gîtlan, punctul care este în administrarea spitalului nu a avut niciun semnal că ar fi fost funcționare sub parametri acolo. Acum o lună aproximativ a fost ultima intervenție la Matei Balș, susține el. A fost o avarie și de atunci nu au mai avut niciun fel de probleme, a mai spus directorul Termoenergetica.

Pe site-ul companiei apare însă că azi, 29 ianuarie 2021, ar fi probleme în zona unde funcționează Institutul Matei Balș. E vorba despre funcționarea sub parametri normali.

Directorul a declarat că spitalul Matei Balș nu figurează pe harta zonelor care funcționează sub parametri în acest moment.

Director Termoenergetica: Spitalul Matei Balș nu este la puncte deficitare

”Ultima noastră înregistrare de aseară de la ora 21:30 indică 43 de grade încălzire, 50 de grade apă caldă”.

Potrivit directorului general adjunct al companiei Termoenergetica, asta înseamnă că temperatura în saloane ar fi fost de aproximativ 23 de grade.

Incendiul de la Institutul ”Matei Balș”, în imagini. Patru oameni au murit carbonizați - GALERIE FOTO

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineaţă la Institutul Matei Balș din Capitală. Patru oameni și-au pierdut viața. Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi.

Primul apel la 112 pentru incendiul de la Matei Balș a venit la ora 5:05, iar primul echipaj a ajuns la spital la 5.14, a declarat secretarul de stat Raed Arafat vineri dimineață.

Cristi Popovici, Cetăţeanul C, schimb de replici cu Raed Arafat: "Unde sunt controalele, domnule Arafat? Ardem ca șoarecii în spitale!"

”Iar o tragedie după Colectiv, după Piatra Neamț? Unde sunt controalele, domnule Arafat? Unde sunt toate acele măsuri promise? Ardem ca șoarecii în spitalele românești, nu se poate așa ceva”, i-a spus jurnalistul Antena 3 Cristi Popovici.

Raed Arafat a explicat că pompierii vor anunța cauza incendiului de la Matei Balș. Șeful DSU a precizat că au fost făcute controale în spitale, iar ultimul făcut la Matei Balș a fost în luna noiembrie a anului trecut.

Citiți și: De la ce ar fi pornit incendiul de la Institutul Matei Balș din Capitală. Vlad Voiculescu: Sunt 2 piste

×
x close