Antena 3 CNN Actualitate Măsuri excepţionale luate de autorităţile din Sibiu pentru înmormântarea lui Cioabă. Cum vor fi afectaţi locuitorii oraşului

Măsuri excepţionale luate de autorităţile din Sibiu pentru înmormântarea lui Cioabă. Cum vor fi afectaţi locuitorii oraşului

O.P.
1 minut de citit Publicat la 05:32 22 Aug 2013 Modificat la 05:32 22 Aug 2013
Măsuri excepţionale luate de autorităţile din Sibiu pentru înmormântarea lui Cioabă. Cum vor fi afectaţi locuitorii oraşului
Funeraliile regelui Cioabă blochează traficul în Sibiu. Până vineri dimineaţă pe şoseaua Alba Iulia din oraş  se va circula pe o singură bandă, iar în ziua înmormântării, ambele benzi vor fi puse la dispoziţia cortegiului funerar.

Circulaţia rutieră va fi deviată. Autorităţile se aşteaptă ca la înmormântarea lui Cioabă să fie prezenţi peste 150.000 de oameni.

Numărul jandarmilor care vor asigura ordinea publică a fost suplimentat pentru a preveni orice fel de incidente.

Circulaţia rutieră va fi închisă astăzi pe una din benzile şoselei Alba Iulia din Sibiu, în faţa palatului familiei Cioabă. Restricţia este valabilă între străzile Grâului şi Agricultorilor, pînă mîine la ora 8 dimineaţa. Rudele, prietenii şi cei care vor să-i aducă ultimul omagiu regelui Florin Cioabă pot staţiona atât pe banda de circulaţie delimitată, cât şi pe trotuar.

În ziua înmormântării, între orele 8 şi 13, poliţiştii vor închide două din cele 4 benzi de pe şoseaua Alba Iulia, care vor fi puse la dispoziţia cortegiului funerar. În intervalul orar 13 - 14, traficul va fi restricţionat complet în faţa casei lui Florin Cioabă.

Cortegiul funerar va pleca spre cimitirul municipal din Sibiu pe traseul Şoseaua Alba Iulia - strada Grâului (cu oprire la Biserica Penticostală) - Şoseaua Alba Iulia - strada Andrei Şaguna - Piaţa Unirii. În aceste zone, circulaţia rutieră va fi deviată, iar şoferii vor avea variante de ocolire pe străzile adiacente.

×
TOP articole
x close