Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, l-a concediat pe consilierul Nicolae Chesnoiu. De asemenea, Berca a înlocuit maşinile de lux ale celorlalţi consilieri cu maşini Logan, şi le-a luat şoferii.
Inainte de a fi consilier, Chesnoiu a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Financiare din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Potrivit surselor citate, el a fost ultimul angajat din minister care, la pensionare, a beneficiat de salarii compensatorii. Imediat dupa aceea, Chesnoiu şi-a suspendat pensia şi s-a reangajat la MAI, în funcţia de consilier al ministrului.