Se apropie iarna și, ca în fiecare an, există o problemă pe care autoritățile nu o pot rezolva – oamenii străzii.
Subiectul a fost abordat de Cristina Țopescu, în ediția de sâmbătă seară a emisiunii Dincolo de Știri, la Antena 3.
Cristina Țopescu a adus față în față mai mulți oameni care au avut experiențe cu acești oameni, persoane care se luptă pentru a gestiona această problemă și reprezentanți ai administrației, care să explice ce se poate face pentru ei.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a explicat, într-o intervenție telefonică în emisiune, că situația este în atenția administrației și că deja s-au luat o serie de măsuri pentru a rezolva problema.
“În orice moment există aprixmativ 700 de persoane fără adăpost în cartierele din Capitală. Sunt trei centre în București care pot găzdui aceste persoane, unul pentru bărbați, unul pentru femei și unul pentru mame și copii. Numărul celor care sunt pe străzi este puțin mai mare decât capacitatea de găzduire, însă. Cam în jurul sărbătorii de Sfântul Dumitru și după Revelion, sunt cam 1.000 de persoane fără adăpost în București, persoane care vin și din județele limitrofe.
Am dispus încă 60 de locuri în adăposturi și am creat un serviciu care are menirea să verifice aceste persoane, să vadă care dintre ele sunt bolnave, ca să poată fi primite în spitale, să fie îngrijite.”