Antena 3 CNN Actualitate Mii de măști de protecție împărțite gratuit în Sectorul 3 al Capitalei, de o asociație de tineri

Mii de măști de protecție împărțite gratuit în Sectorul 3 al Capitalei, de o asociație de tineri

Diana Dragotescu
<1 minut de citit Publicat la 14:45 23 Sep 2020 Modificat la 14:45 23 Sep 2020
o_1eit9rkoomg2ra03hfgjodj3b.jpg
Sursa foto: Antena 3

Situaţia financiară precară a unor persoane dar şi numărul mare de îmbolnăviri cu SARS-COV 2 i-a determinat pe membrii ONG-ului să ofere măşti de protecţie trecătorilor şi să tragă un semnal de alarmă în acelaşi timp asupra necesităţii protejării sănătăţii individuale şi colective.

Activitatea a fost primită de către cetăţeni în mod pozitiv, mai ales de cei mici care pe lângă măşti de protecţie au beneficiat şi de baloane colorate. Seniorii au avut parte de o atenţie deosebită, dat fiind că sunt mai vulnerabili în faţa coronavirusului, mai cu seamă că se apropie şi sezonul rece.

„Vrem sa conștientizăm populația raportat la importanța purtării măștii. Împărțim măști și baloane pentru că vrem să tragem acest semnal de alarmă. Măștile se dau ca pâinea caldă pentru ca este o nevoie reală de măști. Noi am pregătit cate un pachet care are un mesaj: „fii responsabil, ai grijă de tine și de cei dragi”. În fiecare pachet sunt 3 măști sigilate steril pentru a se evita riscul de infectare”, a spus  Rareş Cătălin, preşedinte AMT la Antena 3. 

Măști de protecție împărțite gratuit în Sectorul 3 al Capitalei

×
Etichete: măşti sectorul 3
x close