Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, pe 25 iulie 2020, pe o șosea din Ungaria, acolo unde două autoturisme, o Lada model 2105 și un Fiat Punton, s-au ciocnit extrem de violent.
În urma impactului, Lada s-a rupt în două, iar Fiat-ul a ajuns într-un șanț de pe marginea drumului. Șoferul din Lada a rămas încarcerat în jumătatea de mașină rămasă pe șosea, fiind rănit și în stare de șoc.
Cealaltă jumătate a mașinii s-a oprit la câțiva metri depărtare.
În scurt timp, la locul accidentului au ajuns și alți șoferi, care au tras pe dreapta, și au început să se minuneze de faptul că mașina s-a rupt în două.
Mașină ruptă în două, live-uri pe Facebook și postări pe TikTok - șoferul lăsat să moară
În loc să îi acorde primul ajutor șoferului rănit și rămas blocat în jumătatea de mașină, șoferii au început să filmeze, să facă live-uri pe Facebook și să posteze pe TikTok.
În același timp, șoferul rănit era în stare de șoc. Mai mult, la un moment dat, unul dintre martorii care filmau mașina ruptă în două s-a apropiat de șofer și i-a spus să se ridice: "Hai! Ieși odată de acolo. Ce mai stai?"
Imaginile au devenit în scurt timp virale, iar polițiștii din Ungaria le-au folosit pentru a demara o campanie de conștientizare a șoferilor. Polițiștii au atras atenția că este mult mai importantă viața celor implicați în accident și mult mai puțin atenția primită prin postările de pe internet.