Nicolae Robu, primarul Timișoarei, l-a atacat în direct pe jurnalistul Dragoș Boța, după ce mașina acestuia a fost incendiată iar jurnalistul a acuzat o posibilă legătură între un consilier al primarului și ce s-a întâmplat.
Jurnalistul spune că acesta ar fi conectat la lumea interlopă, iar totul ar putea fi doar o tentativă de intimidare.
”Este o acțiune de intimidare, un mesaj în stil mafiot. În ultima perioadă am publicat pe pressalert.ro, dar am și discutat la Antena 3 despre modul în care se desfășoară lucrurile și legăturile unor lideri interlopi în Timișoara, chiar și cu consilierul primarului Nicolae Robu. Au fost și alte anchete, legate de modul în care s-au întâmplat anumite tranzacții legate de terenuri, sunt multe alte investigații legate de folosirea banilor publici, lumea interlopă, foarte multe” a spus Dragoș Boța.
”Vreau să spun că e foarte grav ce s-a întâmplat, făptașii trebuie să fie identificați și pedepsiți exemplar. Eu aveam imaginea despre Timișoara că este un oraș sigur, trebuie dat un exemplu clar că cine face astfel de lucruri nu scapă din Timișoara. Pe de altă parte, acest personaj, Dragoș Boța, își arată mizerabilitatea, încearcă să se victimizeze, nu exclud și alte scenarii. Sunt convins că adevărul va ieși la iveală. Cât de mizerabil trebuie să fii ca să foloșești numele primarului Robu? Acest individ nu este demn să vorbesc despre el, dar eu vorbesc despre fapte. Respect jurnaliștii, acest personaj este de cea mai joasă speță, fapta este extrem de gravă, niciun om din nicio comunitate nu trebuie să pățească un asemenea lucru” a spus Nicolae Robu la Antena 3.