Un şofer a fost suprins în timp ce mergea pe contrasens, pe drumul expres Craiova - Piteşti. Ceilalţi participanţi la trafic au alertat imediat autorităţile.
Alarma a fost dată chiar de către ceilalți participanți la trafic, cei care au observat că un autoturism circulă pe contrasens pe drumul expres Craiova-Pitești.
Imediat pe urmele mașinii a pornit un echipaj de la poliție, cel care l-a tras pe șofer în prima parcare. Așa aveau oamenii legii să afle că vorbim de un șofer în vârstă de 70 de ani.
Gestul septuagenarului ar fi putut să se termine într-o tragedie, atât pentru participanții la trafic, cât și pentru el și pentru femeia și copilul care se aflau în autoturism cu acesta.
Bărbatul de 70 de ani a fost amendat cu aproape 1.500 lei, iar dreptul de a mai conduce pe drumurile publice pentru următoarele 120 de zile i-a fost suspendat.