O mașină de poliție s-a răsturnat duminică seară, în București, în zona Lujerului. Potrivit primelor informații, în automobil se aflau doi polițiști.
În urmă cu scurt timp, prin apel 112 a fost sesizat un accident rutier, la intersecția B dului Timișoara cu str. Brașov, accident în care a fost implicat și un echipaj al Secției 22 Poliție. Autospeciala de poliție, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune se deplasa la un apel 112, când a întrat în coliziune cu un alt autoturism. Din impact mașina de poliție s-a răsturnat, iar cei doi agenți au fost răniți. Aceștia au fost preluați de echipaje de prim ajutor și transportați la spital.
Celălalt autoturism implicat a suferit avarii, conducătorul auto nefiind rănit. Se află singur în mașină.
Se efectuează cercetarea la fața locului și urmează a se stabili cauzele și condițiile in care s-a produs evenimentul.
Potrivit reprezentanților Brigăzii Rutiere, cei doi polițiști sunt în afara oricărui pericol. Șoferul celuilalt autoturism a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.