Un TIR încărcat cu materiale de construcții s-a răsturnat în Comarnic. Circulația în zonă e dificilă
Publicat acum 3 ore si 25 minute
De ani de zile se spune despre Valea Jiului că moare încet, dar sigur. Vă dăm o veste tristă: a murit deja! E doar o haltă, scurtă, spre altă lume: lumea de apoi sau lumea din Vestul Europei.
În 1990 lucrau în minerit 54 de mii de oameni. Astazi, mai lucrează nici două mii împărțiți la patru mine: Lonea şi Lupeni, care se vor închide în 3 ani şi Livezeni şi Vulcan, care se vor închide peste fix 10 ani.
Conform planului de decarbonare pe care România l-a agreat, împreună cu Comisia Europeană, în minele din Valea Jiului, de fapt pentru cele patru mine care mai sunt în Valea Jiului, punctul final va fi 2032. O mină nu se poate închide atât de uşor.
Trebuie făcute nişte lucrări pentru a pune în siguranţă toate galeriile care sunt, pentru că multe din galerii trec pe sub oraşele din Valea JiuluiIar în 2032 ar trebui să fie finalizate toate lucrările”, spune Cristian Roşu, administrator special CEH.
Minerii din Valea Jiului îşi pun viaţa în pericol zi de zi pentru salariul minim pe economie
Redeschiderea este considerată nerealistă. Prea mulți bani, prea puține beneficii.
Să vorbim de redeschiderea minelor din Valea Jiului cred că este un lucru foarte greu de realizat, pentru că minele care până acum au fost închise, au fost închise în aşa fel încât nu au fost pregătite pentru o eventuală redeschidere. Ele sunt galerii care sunt inundate, au apă, au nisip. Ar fi ca şi cum ai deschide o mină de subteran de la început. Ar fi investiţii uriaşe, milioane şi milioane de euro ca să poţi să redeschizi o mină, mai spune Cristian Roşu, administrator special CEH:
Doar două mine mai sunt considerate viabile, iar echipa Antena 3 CNN a intrat în ambele.
"N-avem mineri la dispoziţie, mai multă conducere este"
În mina Livezeni, minerii lucrează la 600 de metri adâncime. Sunt 177 de mineri, un sfert din cei 621 de angajați ai minei.
Nu intri în mină fără instructaj. Unul oficial, și unul uman. Ți se aduce aminte în ce țară trăiești: una în care echipamentele de salvare sunt la fel de vechi ca mina.
Inginer către echipa Antena 3 CNN: Orice problemă, dacă vi-i rău, simţiţi sfârşeală, nu stăm până... da?
Reporter: Îs fată de miner, să ştiţi!
Reporter către operator: Să nu te gândeşti să-ţi fie rău, Ciprian! Gândeşte-te că aparatele de salvare-s din 1975! Numai la asta să te gândeşti!
Suntem singurii care închidem termocentrala înaintea mineritului
Locul de unde se extrage cărbunele în mina Livezeni e la vreo trei kilometri de intrarea în galerie. Acolo se ajunge cu vagoneţi, vechi și ei de 50 de ani.
Mineri: „Dacă alea-s din 75, vă rugăm să nu întrebaţi de când sunt astea”
Erau vechi când Octav Iordache s-a angajat miner acum 22 de ani. Știe că este printre ultimii mineri din România. Cumva, știe că scrie istorie, dar nu-l încălzește cu nimic asta.
"Din păcate, fără nişte investiţii şi cu investiţii fără angajări, cred că mult n-o să mai dureze. Până în 2024 cred că o să ajungem să ne închidem singuri, nu mai trebuie să ne închidă altcineva, spune Octav Iordache, brigadier la mina Livezeni:
Reporter: Ce veţi face dumneavoastră după închiderea minelor? V-aţi făcut vreun plan?
"După închiderea minelor... am zis că o să mă axez mai mult pe copil, pe plimbări şi pe odihnă, că ajunge cu munca. Sunt sănătos, să sperăm că aşa o să ies şi la pensie, fără vreun eveniment, fără accidente şi să ne continuăm viaţa şi fără minerit. N-am avut accidente de muncă, m-a ferit Dumnezeu", mai spune Octav Iordache
"Vreau să plec de aici, din ţară, în străinătate, la familie acolo"
Alţi mineri visează să fugă din ţară.
"Vreau să plec de aici, din ţară, în străinătate, la familie acolo. Găsesc un serviciu pe acolo, mai uşor, ne facem traiul pe acolo cumva", spune Emanoil Iosif Maslan, miner.
Reporter: În ce ţară vreţi să plecaţi?
Emanoil Iosif Maslan: Aş pleca prin Germania.
Dar până pleacă, toți își fac meseria ca și cum nu s-ar închide mina niciodată. În mina Vulcan, Vasile Moraru e inspector în securitatea muncii. E îmblânzitorul muntelui și se uită disperat cum până și natura s-a săturat să-i mai ajute.
"Acum 20 de ani, să zicem aşa, galeria era mult mai, secţiunea galeriei era mult mai mare. Aceste ţevi de aer comprimat, de degazare, de apă industrială erau mult mai sus. Înălţimea… Nu reuşeai să ajungi la ele. Dar datorită presiunii rocilor din tavan, din pereţi, pur şi simplu secţiunea s-a redus. Secţiunea se reduce. Ori se presează din pereţi, lateral, ori se presează din vatră, aşa numita – cum îi zicem noi – se umflă vatra", spune Vasile Moraru, inspector SSM EM Vulcan.
Dar n-are timp de filosofii. Treaba lui este să fie cu un pas îniantea oricărui pericol. Exploziile sunt marele lui coșmar.
"În momentul în care metanul depăşeşte limitele admise, captorul respectiv măsoară, staţia telegrizumetrică comandă la fel, prin aceste cabluri, în subteran de decuplare a energiei electrice, pentru evitarea unor fenomene nedorite, gen explozii sau altele", spune Vasile Moraru, inspector SSM EM Vulcan.
Marius Hiciu sapă în mină de 8 ani. Munca a săpat în el, deși are doar 33 ani. El mai speră într-o minune care să țină minele deschide. Măcar până intră în pensie.
"Păi, eu sper să ţină mina nu numai pentru mine, că am atâţia colegi sau ortaci cum se zice în termenii minereşti, care sperăm să ieşim la pensie. Vă daţi seama: după 15 ani sau 20 de ani în fundul pământului, gaze, oxigenul insuficient şi toate astea, vă daţi seama, să ne reangajăm în altă parte ar fi greu", spune Marius Hiciu, miner la EM Vulcan
Reporter: Ce credeţi că se va întâmpla cu Valea Jiului, după ce...
Marius Hiciu: Toată lumea o dă cu turismul. Dar vă daţi seama că turismul nu poate să ţină o Vale întreagă. Adică, să fim serioşi.
Reporter: Dar poţi să scoţi minerul din mină şi să-l pui să facă turism?
Marius Hiciu: Nu. Nu. La vârsta aia, de 45 de ani, ce să facă? Să fie monitor de schi? Da, dacă a crescut în fiecare an cu schiurile în picioare, sezonier, în vacanţă, în concediu, să meargă la schi, da, probabil. Dar nu, nu. Nu. Că îs durerile care îs. Vă daţi seama. Şi nu... Dureri de spate, dureri de mâini, de picioare, toate. Genunchii...
Reporter: Dumneavoastră le aveţi?
Marius Hiciu: Spatele, câteodată. Şi un genunche, dar nu prea l-am băgat în seamă.
Dorian are doar 24 de ani. Lucrează în mină de doi ani şi el nu are nicio şansă să iasă la pensie de la mina Vulcan.
"Dacă o să se închidă, o să mă duc şi eu şofer şi o să caut în altă parte. În afara ţării. Se câştigă mai bine faţă de la noi şi îs condiţiile altfel", spune Dorian, miner la EM Vulcan:
Valea, fără minerit, este moartă.
"Minerii câştigă foarte prost. Şefii, în schimb, câştigă extraordinar de bine"
Minerii din Valea Jiului îşi pun viaţa în pericol zi de zi pentru salariul minim pe economie, în timp ce ortacii cu ani de muncă în spate pot ajunge la 4.500 de lei.
Reporter: Cum este viaţa de miner? Şi cum e să lucrezi în mină?
Marian Alin David, brigadier EM Vulcan: Grea, plătită prost. Poate, nu ştiu, la Bucureşti sau în altă parte poate se crede că noi luăm mulţi bani. Dar nu luăm.
Eusebiu Durbacă, directorul minei Livezeni: Am şi mineri care au salariul minim pe economie. Cred că sunt pe puţin peste 100 de oameni care au salariul minim pe economie, dacă nu mai bine.
Reporter: Inclusiv mineri?
Eusebiu Durbacă: Inclusiv mineri.
Reporter: Care lucrează în subteran?
Eusebiu Durbacă: Da.
Adrian Jurca, fost lider de sindicat al minerilor: Asta este problema, că minerii câştigă foarte prost. Şefii, în schimb, câştigă extraordinar de bine. Sunt şefi care câştigă 20.000 de lei fluierând pe lună.
Reporter: De ce ar veni cineva sa lucreze la 600 de metri sub pământ, pentru salariul minim pe economie?
Eusebiu Durbacă: Pentru, pur şi simplu, să-şi întreţină familia.
Adrian Jurca: Mineritul nu mai putem spune că există. E ca un cadavru din care se mai hrănesc tot felul de dăunători, să le zic aşa: viermi, vulturi şi ce mai sunt. Cum se hrănesc? Simplu.
Prin angajări, prin salarii barosane ale şefilor. Au nişte salarii pe care noi, când lucram pe vremuri, nici nu ni le puteam imagina că s-ar putea câştiga asemenea salarii dintr-o firmă aflată în insolvenţă.
În rest, nu se poate vorbi de minerit. Fără să jignesc pe nimeni, oamenii care conduc destinele Complexului Energetic Hunedoara acum, în vremurile bune ale mineritului nu puteau ajunge mai mult de adjuncţi şefi de sector. Deci n-aveau cum să acceadă mai mult
În judeţul Hunedoara mai funcţionează, acum, doar termocentrala Paroşeni. Însă cu multe întreruperi, doar câteva zile pe săptămână.
"Iar cărbune se dă, cât să spun eu? În vremurile noastre ne era ruşine să spunem că dăm câteva sute de tone pe zi", spune Adrian Jurca.
În cealaltă parte a judeţului se află termocentrala Mintia. A fost închisă anul trecut, iar 700 de oameni au fost trimişi în şomaj tehnic.
"V-aş întreba ce facem cu minele dacă am închis termocentralele, pentru că suntem singura ţară din Uniunea Europeană care închide termocentrala înaintea mineritului. Practic, Mintia este poarta energetică, care face legătura cu Vestul Europei, fiind o linie dublă între Mintia şi Ungaria. Probabil că, interesele fiind foarte mari, cineva o va lua, va face foarte mulţi bani pe viitor, dar nu în folosul României", spune Cristian Iştoc, preşedinte Cartel Alfa - filiala Hunedoara
Adrian Jurca: Termocentrala Mintia e varză! N-ai ce să mai alegi din ea! Doamne, iartă-mă! Numai un nebun ar da 100 de milioane de euro pe un morman de fier vechi care nici ăla nu cred că mai e fier vechi, de când se tot fură de acolo de la Mintia.
La sfârşitul lunii august, termocentrala Mintia a fost cumpărată de la licitație de irakienii de la Mass Group Holding. Au dat 91 de milioane de euro.
"Noul proprietar va avea obligaţia ca până la data de 31.12.2026 să finalizeze investiţiile de realizare ale unei capacităţi energetice noi, cu o putere instalată de minim 800 de megawaţi în bandă, pe gaz şi energie regenerabilă. De asemenea, mai are obligaţia să nu dezmembreze, demoleze şi să nu înstrăineze construcţiile şi ca echipamentele care compun activul cumpărat până la dat obţinerii autorizaţiilor de construire pentru noile instalaţii", spune Emil Gros, administratorul judiciar:
Investitorii irakieni de jură că nu au venit să distrugă ceea ce există deja la Mintia şi că ar urma să fie angajaţi câteva sute de oameni din zonă.
"Estimăm că valoarea totală a investiţiei pentru acest proiect va fi de 1 miliard de dolari. Până la construcţia noii centrale, nu ne vom atinge de nimic din ceea ce înseamnă vechea instalaţie. Suntem aici să construim, nu ca să dezmembrăm", spune Ahmad Ismail Saleh, preşedinte CA Mass Group Holding.
De la Deva mergem într-un alt capăt al Văii Jiului: acolo unde o mână de oameni păzesc ceea ce a fost odată Mina Petrila. E o poartă spre trecut, care-ţi vorbeşte despre o meserie dură, despre oameni care nu mai sunt printre noi şi despre copii rămaşi orfani de tată. "
Din 2018, am adunat aici cele mai vechi aparate de salvare, începând din 1923 şi până la cea mai nouă generaţie, 1972", spune Cătălin Cenuşă.
Reporter: Cum aţi spus? Cea mai nouă generaţie?
Cătălin Cenuşă: Da. Este din 1972, cu care se lucrează şi astăzi.
Aici a adunat Cătălin Cenuşă, fost brigadier la EM Petrila, amintirile minerilor şi crâmpeie de istorie.
"E un loc care te formează, un loc care te face om, până la urmă. Oamenii aşa sunt făcuţi, să treacă peste şi să uite. Din fericire pentru mine că nu am uitat de unde am plecat. Şi m-am întors. Practic, când vezi că se închide o mină sau se închide locul de muncă care te-a format şi unde ai putut să ai o casă, o pâine asigurată, e ca o rupere de inimă. Din fericire pentru mine, eu nu am uitat de unde am plecat şi m-am întors", spune Cătălin Cenuşă.
Autorităţile au planuri mari cu clădirile fostei mine Petrila. Idei sunt, bani, nu.
"O parte din clădiri, aşa cum sunt cele două turnuri de acolo, sunt ale primăriei, care au deja şi proiecte pe ele. Aşteaptă să li se deschidă linia de finanţare. Acolo să facă mai multe spaţii de joacă pentru copii, să fie locuri de relaxare şi chiar sus o cafenea. Din ceea ce ştiu de la arhitecţii care au făcut proiectul, este vorba de cinci milioane de euro, în primă fază", spune Cătălin Cenuşă.
În vreme ce mineritul se află pe ultima sută de metri, autorităţile locale pronunță cuvântul TURISM precum preoții RAI. Doar că, până acum, turismul e ca raiul: o promisiune la care ajungi greu.
Reporter: Dar turismul ar putea prelua toată această sarcină, ca după ce s-a închis mineritul, să rezolve problema economică a zonei?
Tiberiu Iacob-Ridzi: Nu. Turismul probabil poate să suplinească undeva la 30, 40% din ceea ce înseamnă activitatea din minerit.
Adrian Jurca: Nu poţi să trăieşti din turism! De altfel, Valea Jiului se depopulează, cred că mai suntem jumate din ce am fost odată. Şi iată că vă aflaţi într-o zonă turistică! Câţi turişti vedeţi aici? Suntem chiar în inima turismului! Pe aici ar trebui să fie turişti, să îi vedem, să întrebe, să consume un suc, să mănânce ceva…
Şi Vulcanul îşi pune speranţa într-un program de dezvoltare a turismului în Pasul Vâlcan, staţiunea în care s-a construit pe vremea Elenei Udrea o telegondolă spre nicăieri. De atunci, oraşul a rămas cu telegondola şi cu mici investitori care se zbat să-i convingă pe oamenii din celelalte zone ale ţării că Pasul Vâlcan merită vizitat.
Cristian Merişanu, primarul municipiului Vulcan: Lucrăm de câţiva ani la un proiect prin care Vulcanul să devină, în primul rând, staţiune. Se ştie: Pasul Vâlcan e foarte atractiv şi vara. Avem acel drum plin de istorie...
Reporter: Câţi turişti vin vara?
Cristian Merişanu: Vara vin foarte mulţi cu biciclete, de exemplu, avem două trasee de biciclete montane. Se ştie că acest drum este drumul poştalioanelor, drumul pe care au trecut romanii, Mihai Viteazu şi aşa mai departe. Deci avem ce vinde acolo, în Pasul Vâlcan. Şi vară, şi iarnă.
Am fost şi noi în Pasul Vâlcan. Nu era nimeni. Cât despre investitorii la care visează oamenii din Valea Jiului, aceştia au calculat și au renunțat.
Adrian Zvîncă, antreprenor: Înainte să întrebăm ce ar putea găsi, ar trebui să identificăm ceea ce caută un investitor. Pentru că investitorii nu aleg locurile pe baza frumuseţii sau... ei fac nişte calcule economice.
Din ce am identificat eu aşa, ca potenţiale valori pe care investitorii le-ar putea căuta, ar fi o dată calitatea forţei de muncă, legăturile logistice pe care le poate oferi zona.
Din păcate, toate ajutoarele de stat care au venit în Valea Jiului au avut un rol social. Şi nu au avut un rol de dezvoltare economică a Văii Jiului.
De altfel, şi astăzi auzim povestea asta, că ar trebui să se redeschidă minele de cărbune, să producem energie.
Ar fi doar o nouă mască pentru a putea sifona nişte bani prin acest sistem al mineritului. Mineritul, în ultimii 30 de ani, a fost un sistem prin care s-a încercat sifonarea banilor prin diverse pârghii.
Totodată, se mai speră şi în fondurile pe tranziţie justă care ar trebui să vină în anii următori în zonă de la Uniunea Europeană, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii în Valea Jiului.
Tiberiu Iacob-Ridzi: Tranziţia corectă este ca în locul mineritului să reuşim, prin aceste fonduri puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, să atragem sau să facem alte activităţi, astfel încât impactul social şi locurile de muncă să nu se piardă şi să fie o posibilitate de dezvoltare durabilă în zona Văii Jiului şi să nu asistăm din nou la un proces de depopulare a Văii Jiului.
Reporter: Ce înseamnă tranziţie justă?
Alexandru Kelemen, preşedinte ADTI Valea Jiului: Tranziţia justă, dacă o luăm etimologic, e formată din două cuvinte: tranziţie şi just. Tranziţie înseamnă o perioadă de trecere. Cu toţii suntem în momentul de faţă în Valea Jiului într-o perioadă de trecere de la o economie monoindustrială, bazată pe minerit, la altceva. La ce, încă nu ştim, dar cu siguranţă că încercăm să facem tot posibilul să fei o tranziţie adecvată şi sustenabilă.
Adina Vinţan, fondator Valea Jiului Society: În momentul acesta, avem o listă de aproximativ 600 de idei de proiecte şi cam 40 de proiecte integrate.
Alexandru Kelemen: Spre exemplu, fondul spre tranziţie justă din tot judeţul va fi mai mult de 150 de milioane de euro.
Tiberiu Iacob-Ridzi: Pe POR, ceea ce înseamnă Programul Operaţional Regional, Valea Jiului cred că are alocat undeva în următoarii 7 ani în jur de 100 de milioane de euro. Pe just transition ştim doar că cele şase judeţe au alocate două miliarde de euro, dare nu ştim fiecare zonă cât are, încă nu s-a stabilit cât va fi alocat.
Adrian Zvîncă: Legat de fondurile pe tranziţie justă, probabilitatea este ca aceşti bani să meargă pe aceleaşi canale pe care au mers în ultimii 30 de ani, prin aceleaşi administraţii locale, prin aceiaşi executanţi ai bugetelor, chiar şi aceiaşi antreprenori. Deci posibilitatea maximă este să nu se întâmple nimic.
Adina Vinţan: Dorim piste de biciclete, care să conecteze întreaga Vale, transportul pe linie ferată, legătura din Simeria până în Craiova şi legătura cu ţara şi cu Vestul, cu Europa, este de asemenea foarte importantă.
Pentru oamenii obişnuiţi, viaţa în Valea Jiului se vede altfel. În timp ce alţii trăiesc resemnaţi aici, fiindcă şi-au ratat şansa de a pleca atunci când ar mai fi putut, alţii îşi îndeamnă copiii să plece şi să nu se mai uite înapoi.
Mihai Ion Sava, localnic Petrila: Tineretul n-are ce să mai lucre. Toţi pleacă în Germania. Copiii cresc şi pleacă. Păi, dar n-are unde să se mai angajeze aicea, că e închis tot. La ce să se mai angajeze? Chiar nu are la ce să se mai angajeze. Pensiile îs mici, salariile îs mici, normal că omul nu are din ce să trăiască!
Reporter: Din ce trăiesc oamenii care sunt aici şi nu lucrează la mină?
Mihai Ion Sava: Păi, din ce să trăiască? Lucră pe dincolo, vin o lună, două, stau pe aici, pleacă iară, iară vin înapoi...
Reporter: Şi cei care nu pleacă? Cei care stau aici?
Mihai Ion Sava: Trăiesc din... Vorba aia, trăiesc din pădure. Merg, mai cumpără, aduc afine, cum e acuma sezonul. Afine, zmeură, ce să...
Reporter: Şi iarna?
Mihai Ion Sava: Iarna... Trag şi ei cum pot. Îi grea viaţa. În Valea Jiului îi foarte grea.
În vreme ce Valea Jiului se închide cu totul, fără ca minele de huilă să aibă vreo şansă, vânările de cărbune din Africa de Sud către Europa au crescut de opt ori în prima jumătate a acestui an, comparativ cu 2021. Cele mai importante pieţe pentru cărbunele sud-african sunt Germania, Olanda, Ucraina, Italia, Polonia, Danemarca şi Franţa.
