În urmă cu 30 de ani la Timișoara avea loc așa numita ”Operațiune Trandafirul”, care s-a desfășurat în zilele de 18 și 20 decembrie 1989.
”Tovarășa” rămasă la cârma țării pe timpul șederii lui Nicolae Ceaușescu în Iran, alături de ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, și Emil Bobu, plănuiește dispariția a 43 de cadavre. Astfel, victimele căzute în zilele de 16 și 18 trebuiau să fie șterse definitiv de pe fața pământul.
Totul trebuia bine planificat. Luminile din spital stinse, draperiile trase, bolnavii nu trebuiau să observe nimic.
La ora 1:30 șase ofițeri încep să transporte corpurile celor împușcați către TIR-ul din fața spitalului: 43 de cadavre sunt ridicate de la Spitalul Județean Timiș și duse la Crematoriul Cenușa pentru a fi incinerate.
Mărturii din noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989. Ce au văzut pacienții și cadrele medicale de la ferestrele spitalului
Grecu Ioan avea 59 de ani atunci şi era internat la etajul șapte al spitalului. Întunericul trezește suspiciunea în unul dintre colegii săi de salon, iar pacienții, cu repeziciune, se duc la ferestrele ce dau spre partea cu intrarea de la morgă.
”Cei mai mulți morți erau în pielea goală, ceilalți doar cu câte un pantalon ori o cămașă”
„Era un TIR de 20 de tone ! Luminile de afară stinse, cele din spital stinse și ele- la început crezuserăm cu toții că e vorba doar de o pană temporară -, iar jos-activitate intensă: se îmbarcau cadavre în TIR”, povestește Ioan.
„Patru inşi duceau câte un singur corp neînsufleţit. Am cronometrat câte cadavre reuşeau să ducă într-un sfert de oră: patru. Însă după vreo oră, probabil că treaba mergea prea încet, indivizii aceia s-au folosit de tărgi. De acum, ritmul crescuse, purtau o targă doi inşi, în aceeaşi unitate de timp duceau deci un număr dublu de cadavre", mai povestește Ioan, pacient în spitalul timișorean la aces vreme.
Grecu Ioan își amintește că a văzut și un copil. „Indivizii de jos au închis ușile mașinii în jurul orei trei și jumătate. După calculele noastre, au fost încărcați vreo șaptezeci de morți”.
Era trecut de ora 01:00 curentul s-a oprit în tot spitalul și dintr-o dată totul era beznă. Cadrele medicale şi pacienţii au ieşit la ferestre şi au fost martori la ce se întâmpla în curtea spitalului: o Dacia albă și un TIR staționau la intrarea de la morgă.
Cotoroana Aurel, brancardier : „Instalația frigoriferă de la TIR funcționa, iar patru persoane duceau câte ceva din morgă în TIR – încadrau cadavre!
„Pe la ora trei, jos, aceeași activitate. TIR-ul a plecat în jurul orei patru spre A.E.M. În față, am distins mașina Dacia. Și nici măcat atunci nu ne-am alarmat, nici unuia dintre noi nu i-a trecut prin cap cutremurătoarea idee că transportul acela cu primele victime ale revoluției din Timișoara era destinat pentru București, pentru Crematoriul din București, în care trupurile celor mai buni și încrezători dintre noi au fost arse, fără să se fi reținut măcar un pumn de cenușă”, povestește brancardierul.
Mărturiile au fost publicat în cartea ”Reportaj cu sufletul la gură” de Titus Suciu.
În dimineața zilei de 18, orașul Timișoara părea măcinat de un conflict care nu se mai termina. Disperarea oamenilor se citea pe chipuri. Gândul că nicio informație nu a apărut în legătură cu morții și răniții nu făcea decât să le accentueze o stare de furie și revoltă. Bilanţul există, îl avea comitetul judeţean de partid: 58 de morţi, 200 de răniţi şi 700 de reţinuţi. Majoritatea răniţilor se aflau la Spitalul Judeţean. Pe fişele tuturor scria: plagă împuşcată, însă nicicuna dintre ele nu a mai fost găsită.
Generalul Constantin Nuţă a fost cel care a scos morţii din morga spitalului, i-a încărcat în maşini frigorifice şi i-a transportat la crematoriul din Capitală.
Cadavrele a 43 de victime au fost arse, iar cenușa a fost aruncată în Popești-Leordeni, într-o gaură de canal.
