Antena 3 CNN Actualitate Mărturii cutremurătoare în instanță ale martorilor de la #Colectiv: Senzaţia pe care am avut-o atunci era că acel material era îmbibat cu benzină

Mărturii cutremurătoare în instanță ale martorilor de la #Colectiv: Senzaţia pe care am avut-o atunci era că acel material era îmbibat cu benzină

4 minute de citit Publicat la 17:03 13 Dec 2018 Modificat la 17:03 13 Dec 2018
Mărturii cutremurătoare în instanță ale martorilor de la #Colectiv: Senzaţia pe care am avut-o atunci era că acel material era îmbibat cu benzină

Unul dintre supravieţuitorii incendiului de la clubul Colectiv a declarat joi, în timpul audierilor de la Tribunalul Bucureşti, că fumul care ieşea din fosta fabrică Pionierul avea o densitate "solidă", iar senzaţia pe care a avut-o atunci era că fumul "extrăgea oxigenul din plămâni". 

Tribunalul Bucureşti a continuat joi audierile de martori în dosarul Colectiv, printre cei care au dat declaraţii în sala de judecată aflându-se şi două arhitecte, prietene şi colege cu Mihai Alexandru, membru al trupei "Goodbye to Gravity". Cele două femei au reuşit să scape nevătămate din incendiul de la clubul Colectiv, soldat cu moartea a 65 de persoane. 

Cristina Iuliana Enache a povestit că a ieşit la timp din club, imediat după izbucnirea incendiului, la îndemnul unei prietene, care tocmai terminase un curs în Japonia privind măsurile ce trebuie luate în situaţii de urgenţă. 

"Eram colegă de serviciu la facultate cu Mihai Alexandru, membru în trupa 'Goodbye to Gravity'. Când am ajuns în club era multă lume, dar te puteai mişca. Eram relativ aproape de ieşire, lângă ultimul stâlp din sală. Am văzut când a izbucnit incendiul. A izbucnit o flacără şi o colega de-a mea, care tocmai venise de la un curs pentru situaţii de urgenţă desfăşurat în Tokyo, ne-a zis: 'Acum plecăm!'. Multe persoane nu şi-au dat seama ce se întâmplă. Am reuşit să trecem în containerul de la intrare mergând la pas. În container s-a produs îmbulzeală. Am reuşit să ies din container strecurându-mă pe lângă o grămadă de oameni, care blocaseră ieşirea. După ce am ieşit, am văzut cum din spate vine o flacără deasupra mea, urmată de un nor dens de fum, care te împiedica să respiri. Mi-am protejat faţa cu o bluză şi am încercat să nu respir. Am înaintat la capătul unei alei, la o uşă de metal, unde am reuşit să respir. Fumul avea o densitate solidă, nu se putea respira. Senzaţia era că fumul extrăgea oxigenul din plămâni. Totul a fost o chestiune de secunde şi nu cred că cineva ştia ce urma să se întâmple. Aproximativ 30 de secunde a durat din momentul în care am văzut incendiul până am ieşit afară", şi-a amintit Cristina Iuliana Enache. 

Cea de-a doua arhitectă le-a povestit judecătorilor că pompierii care au venit la clubul Colectiv au greşit intrarea şi astfel au pierdut timp, iar primii poliţişti ajunşi la faţa locului nu şi-au dat seama de gravitatea incendiului. 

"Am fost la concert cu prietenul meu. Era foarte multă lume, înghesuială, dar se putea circula. Mi-am lăsat haina la garderobă şi am mers în partea centrală a clubului, dar mai aproape de uşă. Nu pot preciza cum erau poziţionate dispozitivele care au declanşat artificiile, dar jerbele erau la 45 de grade între tavan şi stâlp. Jerba de artificii a fost mult prea mare şi intensă. S-a aprins buretele de pe perete, care ardea foarte repede. Senzaţia pe care am avut-o atunci era că acel material era îmbibat cu benzină. Focul s-a extins pe tavan şi i-am făcut semn prietenului meu să ieşim afară. Lumea nu a reacţionat destul de repede. Când am ajuns la container, deja era îmbulzeală. La trecerea dintre sală şi container, focul era deasupra mea. Sunt arhitectă şi la incendiu timpii de evacuare se calculează în minute. Acolo era vorba însă de secunde. În momentul în care am trecut în container, deja oamenii căzuseră şi se făcuse o grămadă. Lumea se mişca precum nişte valuri. În faţa uşii erau oameni căzuţi şi eu m-am strecurat pe lângă grămadă, pe la tocul uşii, şi am reuşit să ies afară. M-am îndepărtat, însă prietenul meu a vrut să se întoarcă pentru a-i ajuta pe oameni. M-am întors cu el şi la uşa de la intrare am văzut că ieşea mult fum şi exista o grămadă înaltă de oameni. Cei de deasupra aveau hainele în flăcări. Oamenii încercau să-i tragă afară. Am auzit şi o bubuitură. Pompierii au ajuns după 15 minute, dar au greşit intrarea. Au ajuns la o uşă metalică şi apoi au trebuit să înconjoare incinta până la fabrica Pionierul. Primii care au venit au fost doi poliţişti, care nu erau conştienţi, după părerea mea, de gravitatea evenimentului. Au trecut 25 de secunde din momentul în care am observat incendiul şi până am ieşit afară din container", a relatat arhitecta. 

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 10 ianuarie. 

În dosarul 'Colectiv' au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL. 

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei. 

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arăta că patronii de la Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015". 

×
x close