Bodyguardul fraților Tate, Bogdan Stancu, a declarat pentru Antena 3 CNN că doar în ultimii doi ani frații Tate au fost vizitați de peste 100 de fete.
”Da, e un punct al meu de vedere, pe care mi l-am făcut în cei doi ani. E o estimare de-a mea. Poate mă înșel... plus sau minus. Au venit foarte multe persoane acolo, în special fete la distracție și la petreceri.
Unele dintre ele luau legătura prin social media cu ei sau prin alte căi. De obicei, se aduceau unele pe altele: hai, fată, să mergem și noi acolo să ne distrăm. Din ce am văzut noi pe acolo, erau cunoștințe.
Tu când vii acolo, ca invitat, ca prieten sau ca orice calitate, cu anumite speranțe, că poate crezi că o să fii viitoarea lui prietenă, gagică sau e mult spus soție, și realizezi când ai ajuns că, de fapt, nu e chiar așa, că omul ăla nu ți-a promis nimic și că omul ăla, de fapt, este un simplu amic și cum te-a cunoscut pe tine, a cunoscut foarte multe persoane, este posibil să înțelegi greșit toată treaba”, a spus Bogdan Stancu.
Acesta a vorbit și despre copiii pe care i-ar avea frații Tate.
”Eu personal cred că am văzut 1 sau 2 copii. O singură dată cred că am fost eu personal cu Tate de i-am văzut o fată și cu Andrew, la fel, încă o fată”, a mai spus fostul bodyguard.