Antena 3 CNN Actualitate Mărturia completă a mecanicului metroului care a trecut peste tânăra moartă la Dristor. Dezvăluiri cutremurătoare din momentul impactului. "Era cineva, era un suflet"

Mărturia completă a mecanicului metroului care a trecut peste tânăra moartă la Dristor. Dezvăluiri cutremurătoare din momentul impactului. "Era cineva, era un suflet"

1 minut de citit Publicat la 19:06 13 Dec 2017 Modificat la 19:06 13 Dec 2017
o_1c18dcccq8jkd1r82g1fgvif8.jpg

Mecanicul trenului care a lovit-o fatal pe tânăra împinsă de o femeie la metrou marți seara a vorbit despre momentele cumplite petrecute sub ochii săi.

"Când intram cu trenul la peron am văzut că s-a dezechilibrat şi a căzut, nu că ar fi fost împinsă. E cel mai urât moment. E cel mai urât moment când te simţi neputincios, frânezi şi trenul nu se poate opri pe loc, instantaneu. S-a dus, un vagon a trecut peste ea. Era trenul plin".

Mecanicul spune, pentru Observator, că nimeni nu putea opri trenul mai repede. "Vă daţi seama că nu se poate opri aşa. Indiferent cine ar fi fost nu putea să îl oprească mai repede. Eu azi am fost la consiliere psihologică la Depoul Ciurel. Eşti om până la urmă şi te doare. E cineva, e un suflet".

Bărbatul povestește și ce s-a întâmplat imediat după incident: "Unii filmau, alţii pozau. Filmau după ce s-a terminat ca la show, ca la spectacol. Când am văzut că fata a căzut nu era altcineva în primele secunde. După aia am oprit, a început lumea să se adune".

Mecanicul spune că și-a dat seama că nu poate evita impactul cu tânăra căzută."Am văzut-o, mi-am dat seama că nu pot să evit, că daţi seama. E cea mai urâtă senzaţie. Pentru asta, câteodată nici nu merită să fii acolo. Dar, ce să facem? Face parte din viaţă şi nu avem ce face, trebuie să trecem peste şi să merge mai departe. Asta ne e meseria", a mai spus conductorul vagonului.

×
Etichete: metrou dristor
x close