Fetiţa de șapte ani rănită în urmă cu o săptămână, în accidentul din parcarea Parcului Pantelimon, în urma căruia fratele său de nouă ani a murit, a fost transferată de la ATI, unde s-a aflat după ce i-a fost amputat piciorul. Anunţul a fost făcut de bunicul copiilor, la Antena 3 CNN, care a făcut apel la autorităţi pentru schimbarea şi înăsprirea legislaţiei, inclusiv prin dublarea pedepselor pentru cei care conduc fără permis.
La exact o săptămână de când cei doi frățiori au fost riviți de o mașină lângă un parc din Capitală, vin vești bune despre starea fetiței rănite. Urmează să fie transferată de la Terapie Intensivă într-un salon obișnuit. Audierile în dosar vor fi reluate săptămâna viitoare. Potrivit unor surse Antena 3 CNN, acuzațiile de ucidere din culpă s-ar putea transforma în omor cu intenție indirectă. Tot săptămâna viitoare, judecătorii decid dacă băiatul care este acum în arest va fi cercetat în libertate.
A fost stabilită ședința pentru contestația depusă de șoferul minor cu privire la arestul preventiv, pentru că el dorește să fie cercetat fie sub arest la domiciliu ori chiar sub control judiciar. Și pasagerul a primit control judiciar și a fost să semneze documentele la secția de poliție. Între timp, vin vești bune despre fetița internată la Spitalul Grigore Alexandrescu.
În același timp, bunicul celor doi copii a declarat că această tragedie i-a distrus și cere schimbarea și înăsprirea legislației.
„A fost scoasă de pe secția ATI și mutată în salon, dar oricum n-a putut să doarmă toată noaptea, probabil a avut coșmaruri și este totuși într-o stare care încă nu este stabilită definitiv, adică ea nu mai are imunitate, pot să se întâmple anumite accidente, complicații oricând, dar sperăm măcar ea să fie în viață și să s-o ajutăm, să ne bucurăm de orice zi alături de ea, măcar să o ajutăm pe această fetiță să reușească în viață și are o ambiție de fier. Cred că va reuși în viață, dar e mare păcat că Dumnezeu a făcut ce a făcut, luând un suflet și schingiund un alt suflet. Familia mea este îndurerată. Nu ne vine să credem ce ni s-a întâmplat”, a declarat bunicul celor doi copii pentru Antena 3 CNN.
Bunicul copiilor cere înăsprirea legislației
El cere autorităților să se înăsprească legile.
„Ne simțim groaznic. Pe lângă că a băgat în pământ un suflet nevinovat de nouă ani și jumătate, a înjumătățit corpul unei fetițe de șapte ani jumate. Pe noi ceilalți patru ne-a distrus. Pentru noi viața nu mai are niciun sens și acești oameni vor să scape cu control judiciar, că a fost o joacă. Nu, cerem ministrului Justiției, cerem Guvernului României, Senatul României să se înăsprească legile, să se dubleze pedeapsa pentru cei care conduc fără permis, fiindcă aici omul a condus conștient că se poate întâmpla orice. Da, a zis că nu e nicio problemă, că e o joacă. Nu, mi se pare corect. Să se dubleze pedeapsa și să se dea circumstanțe agravante, deoarece sunt patru culpe. Da, ucidere din culpă, vătămare corporală, fugă de la locul accidentul și cea mai gravă, conducerea fără permis. Îți asumi în momentul când conduci fără permis și conduci pe trotuar, unde circulă lumea. Trebuie să-ți asumi și pedeapsa și această pedeapsă să fie cu executare și la maxim, nu minim”, a mai spus bărbatul.