Antena 3 CNN Actualitate Martorii-cheie din dosarul lui Kovesi. Traian Băsescu, în capul listei

Martorii-cheie din dosarul lui Kovesi. Traian Băsescu, în capul listei

1 minut de citit Publicat la 16:12 17 Feb 2019 Modificat la 16:12 17 Feb 2019
Martorii-cheie din dosarul lui Kovesi. Traian Băsescu, în capul listei

Antena 3 a prezentat în exclusivitate martorii-cheie din dosarul Laurei Codruța Kovesi. Toți trebuie să spună în fața anchetatorilor ce știu, ce legătură au avut cu aducerea lui Nicoale Popa și cât de legală a fost operațiunea.

Primul pe listă este Traian Băsescu, cel care i-a transmis o scrisoare președintelui Indoneziei prin intermediul lui Kovesi. 

Al doilea este Gabriel Oprea. Acesta, care era ministrul al Apărării la vremea respectivă, va fi citat la Parchetul General și va da declarație în calitate de martor. Din răspunsul oficial al MAI, la vremea respectivă au fost foarte multe discuții despre cum va fi adus Nicolae Popa în România. 

Sebastian Ghiță a fost deja audiat. Este unul dintre ce mai important martor. Acesta a dat deja filmulețe, emailuri și poze.

Victor Ponta a fost și el audiat la Parchetul Generaș. Fostul premier a explicat relația de prietenie dintre Ghiță și Kovesi.

Florian Coldea, un alt nume important, trebuie să fie și el audiat în acest dosar tot în calitate de martor. În avionul privat care l-a adus pe Nicolae Popa au fost doi ofițeri care lucrau la SRI. Parchetul General a cerut avizul pentru deplasarea traducătorului SRI pentru această deplasare.

Liviu Popa, fostul șef al Poliției Române, care a spus că habar nu avea despre aducerea în țară a lui Popa, va fi și el aduiat de Secția de investigare a magistraților.

Audiați vor mai fi și Traian Igaș, fost ministru de intere și Marius Iacob, adjunctul lui Kovesi.

×
Etichete: dosar Kovesi audieri
x close