„Există o ipoteză în acest sens, este cel puțin ciudat că șoferul camionului a fugit, polițiștii nu au schițat nici măcar cel mai mic gest să-l prindă și că a fost prins este mirare mare. Sunt presiuni foarte mari ca aceste cazuri, dacă au legături între ele, să fie rezolvate. Este cel puțin ciudat că tânărul șofer a optat să fie reprezentat de un avocat din Timișoara, un avocat cunoscut pentru onorariile destul de mari, un avocat de succes care l-a reprezentat și pe Nicolae Ioțcu.”, a explicat martorul anonim.
Acesta susține că traficul de contrabandă nu ar fi posibil fără complicitatea persoanelor cu influență din mediul politic sau din poliție.
„Asemenea trafic de contrabandă nu se poate face fără o susținere din mediul politic, polițienesc, în orice mediu în care sunt oameni cu influență. Nu se poate să intre în județul Arad camioane întregi cu țigări de contrabandă, în valoare de un milion de euro, cel puțin pentru un camion, și nimeni nu pare să știe de unde este firma, de unde vine șoferul, cine a comandat transportul, unde merge. Este un personaj foarte discret, nu pare să se afișeze în Arad, iar dacă se afișează este foarte rar văzut. Este tânăr, însă nu știm nimic despre activitățile lui.”, a declarat martorul.
Peste 600 de baxuri de ţigări de contrabandă au fost confiscate pe 24 mai de polițiștii din Arad, marfa fiind transportată cu un camion înmatriculat în judeţul Gorj, potrivit anchetatorilor. Șoferul a reuşit să fugă în acel moment, dar a fost identificat și audiat în cursul zilei de ieri. Anchetatorii au verificat și o posibilă legătură a cazului cu asasinarea lui Ioan Crișan, în urma informațiilor apărute în presa locală.
Întâmplarea a fost pusă pusă în legătură cu explozia maşinii omului de afaceri. Există voci care spun că omul de afaceri a vândut pontul cu transportul de ţigări oamenilor legii. Alte voci susțin că TIR-ul a poposit în curtea firmei lui Ioan Crişan. Ultima variantă are legătură cu o precizare din comunicatul remis marţi de IPJ Arad pe tema ţigărilor confiscate de poliţişti, precizare care făcea referire la faptul că autotrenul care transporta ţigările a fost mutat în curtea unei societăţi comerciale, potrivit Mediafax.