Un martor al tragediei din Club Colectiv a povestit că în momentul în care scânteile au aprins buretele de pe stâlp, vocalistul trupei a cerut un extinctor. O persoană din public a încercat să arunce cu bere peste foc, însă incendiul s-a propagat cu repeziciune.
"La un moment dat apreciez că în jurul orei 22.30, spre sfârşitul unei melodii, a început acelaşi joc pirotehnic ca la începutul concertului, scânteile au aprins buretele de pe stâlpul situat în partea stângă a scenei. În acel moment vocalistul trupei a zis că asta nu trebuia să se întâmple şi aducă cineva un extinctor. O persoană din public a încercat să arunce nişte bere. Preț de câteva secunde am rămas şi ne-am uitat cum se propagă focul şi când aproape acesta a atins tavanul, atunci am reacționat şi am tras-o de mână pe Andreea spre ieşirea din club. În dreptul garderobei am scăpat-o pe Andreea din mână, din cauza busculadei iscate. Eu am intrat în garderobă, iar acolo mai erau câteva persoane. Am încercat să ies din garderobă dar nu am reuşit din cauza faptului că mai multe persoane căzuseră şi se formase o grămadă.
Am stat o perioada de timp pe care nu o pot aprecia, iar când fumul a intrat şi în garderobă, am ieşit şi am înaintat spre ieşirea din club. M-am cățărat peste grămada de oameni căzută şi ținându-mă de tocul uşii am ajuns în cadrul acesteia de unde am fost tras de către persoanele de afară. Apreciez că distanța dintre grămada de oameni formată şi tocul de sus al uşii era o distanță de 1m. Din momentul în care am ajuns în afara clubului m-am alăturat oamenilor care ajutau la evacuare pentru a o găsi pe Andreea. Am ajutat o fată să iasă din grămada creată, după care m-am mai învârtit în jurul intrării pentru a o găsi pe Andreea şi am revenit să ajut la evacuarea oamenilor.
Am revenit şi de undeva din spate m-a strigat Andreea, şi ea fusese scoasă de alte persoane. Am luat-o pe Andreea care era arsă pe mâini şi am mers la prima ambulanță întâlnită. După aceasta am mai dirijat alte persoane la ambulanțele sosite la fața locului, însă am stat lângă ambulanța în care se afla Andreea. După ce Andreea a fost transportată cu ambulanța la spital am plecat şi eu după ea...",
SURSA: PARCHETUL GENERAL