Antena 3 CNN Actualitate Marius Nistor, despre greva profesorilor: "Guvernul evită să-și asume răspunderea. Marţi va fi grevă!"

Marius Nistor, despre greva profesorilor: "Guvernul evită să-și asume răspunderea. Marţi va fi grevă!"

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 23:26 04 Iun 2023 Modificat la 23:29 04 Iun 2023

Greva generală în educație a început luni, 22 mai. Până marți, 6 iunie, elevii și profesorii sunt în vacanța începută joi, de Ziua Copilului.

Între timp sindicatele l-au acuzat sâmbătă, 3 iunie, pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, că a dat informații incorecte într-un comunicat oficial prin care se menționează că nu au fost de acord cu eșalonarea creșterilor salariale pe 3 ani, prin noua lege a salarizării.

Mai mult, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ "Spiru Haret" au transmis un comunicat oficial prin care "cer Guvernului și partidelor aflate la guvernare să-și asume, printr-un act normativ, articolul scos din legea învățământului preuniversitar și care n-a fost inclus nici în textul ordonanței de urgență și doar în nota de fundamentare a ordonanței, potrivit căruia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariu mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.

Salariații din învățământ aflați în grevă sunt nemulțumiți și de promisiunea Guvernului de a aplica ipotetica grilă de salarizare pentru învățământ în maximum 3 ani, solicitând scurtarea acestei perioade.

Majorările salariale prevăzute de OUG 53 / 2023 au fost respinse de federațiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflați în grevă, aceștia considerând sumele prea mici.

Citeşte şi: Anton Hadăr, despre greva profesorilor: "Continuăm, guvernul nu ne-a convins"

Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase, schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3 milioane de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră", se arată în comunicatul trimis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ "Spiru Haret"

Întrebat dacă Guvernul a avut vreo reacţie după acest comunicat, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret", a spus: 

"Nicio reacție. Senzația noastră este că în momentul de față, Guvernul și, bineînțeles, politicienii evită să-și asume răspunderea în privința rezolvării unor solicitări care sunt mai mult decât clare. Ne punem întrebarea dacă în proiectul legii învățământului preuniversitar a fost prins acel articol, care este elementul de bază în realizare grilei de salarizare negociată cu Ministerul Educației la cererea premierului Ciucă.

Deci au respins articolul în cauză, este clar că nu au de gând să pună în aplicare o grilă de salarizare priva despre care făceam vorbirea mai devreme.

Faptul că apare o referire la așa-zisa eșalonare și la utilizare a acelui reper, adică salariul debutantului cu studii superioare să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie doar în nota de fundamentare a ordonanței de urgență care a fost promovată de Guvern, chiar dacă noi ne-am exprimat poziția categorică împotriva conținutului acestei Ordonanțe.

Citeşte şi: Ce salariu încasează Carmen Iohannis ca profesoară. Soția președintelui câștigă mai mult din chirii

Guvernul nu și-a asumat nimic. Este clar că nu credem, în momentul de față o notă de fundamentare poate fi mai credibilă decât o lege.

Marţi va fi grevă! Este voință exprimată de colegii noștri. Până când vor hotărî tot colegii noștri să suspende această acțiune de protest.

Mesajele care au fost transmise și nu de puține ori de către politicieni și de către Guvern nu făceau altceva decât să încerce să creeze o dezbinare între noi, părinți și elevi. Lucru care nu este de acceptat, în fond. Și la urma urmei, lucrurile pentru care nu-i ne batem în momentul de față nu sunt legate strict numai de salarizare, sunt legate de finanțare a sistemului de învățământ.

Și nu uitați că în șase luni, politicienii noștri, cei din Parlament și bineînțeles și Guvernul României, vor trebui să propună o lege a bugetului de stat și, bineînțeles, pe noul pachet legislativ, trebuie să asigure finanțare de 15% din bugetul general consolidat.

Ori deja din sursele noastre, ni se transmite foarte clar că Parlamentul nu are de gând să pună în aplicare articolul respectiv. Când vorbim de finanțare a sistemului de învățământ, acolo vorbim de toți, nu numai de salarii, de personal.

Reacția a colegilor rămâne în continuare o reacție de nemulțumire. Ei și-au exprimat-o foarte clar. Eu nu pot susține altceva decât ceea ce își doresc colegii mei", a spus la Antena 3 CNN, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret".

×
x close