Antena 3 CNN Actualitate Marius Budăi despre concedierea celor 400.000 de bugetari anunțată de Anastasiu: Dacă PSD va guverna nu se va întâmpla acest lucru!

Marius Budăi despre concedierea celor 400.000 de bugetari anunțată de Anastasiu: Dacă PSD va guverna nu se va întâmpla acest lucru!

2 minute de citit Publicat la 14:19 03 Oct 2019 Modificat la 14:19 03 Oct 2019
Marius Budăi despre concedierea celor 400.000 de bugetari anunțată de Anastasiu: Dacă PSD va guverna nu se va întâmpla acest lucru!

Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a dat asigurări joi, într-o conferinţă de presă organizată la Brăila, că cei 400.000 de bugetari, despre care preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoş Anastasiu, a spus că ar trebui disponibilizaţi, nu sunt în pericol de a fi concediaţi, cât timp PSD este la guvernare.

"Noi avem în România aşa un dar fantastic de a ne jigni unii pe alţii. Dacă noi ieşim şi spunem că bugetarii sunt graşi, că stau degeaba, că ne înjură, înseamnă că generalizăm pe tot sistemul, ceea ce nu este corect. Unii bugetari chiar se sacrifică la locul de muncă, în sensul că fac ore peste program neplătite, că vin la muncă şi sâmbăta şi duminica şi nu sunt plătiţi suplimentar. (...) Cei 400.000 de bugetari cu siguranţă nu sunt în pericol de a fi disponibilizaţi cât suntem noi la guvernare", a declarat Budăi.

Marius Budăi a precizat că, în timp ce unii solicită disponibilizarea a 400.000 de bugetari, Ministerul Muncii pe care îl conduce mai are nevoie de angajarea a încă 500 de oameni.

"Eu m-am dus la doamna premier şi i-am demonstrat că mai am nevoie de oameni. În 2010, au fost în Ministerul Muncii extrem de multe concedieri făcute alandala. Mai am nevoie acum, fără să implementez noua lege a pensiilor, de 500 de oameni şi noi venim cu declaraţii că trebuie să dăm 400.000 de oameni afară. Eu nu spun că toţi bugetarii sunt perfecţi. Avem 1.200.000 de bugetari şi ei au zis să dăm afară 400.000, bazat pe ce? (...) De ce vreau mai mulţi oameni la minister? Din 2002, de când am intrat în UE şi până în prezent, numărul serviciilor sociale pe care le avem acum este cu mult mai mare, de aceea este nevoie de mai mulţi oameni", a declarat Budăi.

Ministrul Muncii a făcut aceste precizări după ce preşedintele Camerei de Comerţ Româno-Germane, Dragoş Anastasiu, a declarat marţi, într-o întâlnire cu oamenii de afaceri germani, că un Guvern cu prim-ministru tehnocrat va ajunge la putere în 2020 în România, care iniţial va lua măsura disponibilizării a 400.000 de bugetari, iar ulterior va lua decizia renunţării la cota unică de impozitare şi adoptarea impozitării progresive.

"Până să vorbim de bani, vorbim despre oameni, iar atunci când vorbeşti despre oameni trebuie să fii foarte exact, foarte motivat. Şi cu argumente. Dacă spui: 'Din 1.200.000 noi trebuie să dăm afară 400.000'. Ok. Am aplicat un procent şi ştiu că 30% trebuie daţi afară. Ok. Câţi dintre ei sunt profesori, câţi medici, câţi funcţionari? Facem analiza. (...) Odată cu intrarea în UE - şi mă refer la serviciile sociale din cadrul Ministerului Muncii - sunt mai multe servicii sociale. Nu noi, oamenii, trebuie să facem acele servicii sociale? Nu avem nevoie de personal? Venim, aşa, şi aruncăm o cifră: 'Când venim noi la guvernare dăm 400.000 de oameni afară şi le tăiem salariile prin impozitare'. Super!", declara Dragoş Anastasiu.

×
x close