Potrivit Ministrului Muncii, în mai puțin de trei luni va exista o nouă formulă de lege.
„Până la 1 septembrie, noi vom avea o formulă de lege pe care o vom aproba în Guvern și o vom trimite în dezbatere în Parlament. Avem trei grupuri de lucru în minister, lucrăm pe legea salarizării, legea pensiilor, implementarea directivei privind salariul minim.
De asemenea, lucrăm pe digitalizare și cu alte grupuri pe implementarea reformei venitului minim pe incluziune.
Referitor la sistemul de pensii, primul pas reprezintă rezolvarea inechităților din sistem și implementarea unui sistem de majorare a pensiilor.
Cu siguranță la începutul anului 2024 vom avea o majorare, dar până atunci, dacă vor apărea alte evoluții, cu siguranță vom informa public”, a promis Marius Budăi la România TV.
Ministrul Muncii susține, totodată, că nu va exista o amânare a recalculării pensiilor.
„Nu va fi amânată recalcularea pensiilor, lucrăm la eficientizarea datelor în sistemul de pensii. Când vom avea legea trecută de Parlament și publicată în Monitorul Oficial, vom avea recalcularea.
Cei care au fost dezavantajați – pentru care au ieșit mai devreme la pensie, dar au cotizat – se va face această echitate și cu siguranță vor câștiga la pensii”, a mai transmis ministrul Budăi.