Antena 3 CNN Actualitate Interlopul Bebino, săltat de mascaţi dintr-un salon de înfrumuseţare, într-un dosar de "răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei"

Interlopul Bebino, săltat de mascaţi dintr-un salon de înfrumuseţare, într-un dosar de "răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 10:54 25 Aug 2021 Modificat la 12:51 16 Ian 2024
beb

Bebino a fost găsit de poliţişti într-un salon de înfrumuseţare, încătuşat şi dus la audieri.

Interlopul este acuzat în noul dosar instrumentat de Serviciul Grupuri Infracţionale Violente din Poliţia Capitalei de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei în cazul unui martor într-un alt dosar cu privire la scandalul sângeros în care Bebino a fost la un pas de moarte.

La acea vreme, Bebino a fost înjunghiat şi tăiat cu o sabie de un alt interlop cunoscut ca Joe.

Totuşi, în timpul scandalului, Bebino l-ar fi tăiat pe unul dintre atacatorii săi şi i-a provocat răni care i-au pus în pericol viaţa, motiv pentru care este cercetat, la rândul său, pentru tentativă de omor.

Pentru a-l constrânge pe unul dintre martori să îşi schimbe declaraţia dată în instanţă, Bebino l-ar fi ameninţat şi chiar i-ar fi avariat autoturismul.

"În data de 24 august 2021, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare două mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, influențarea declarațiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

Persoanele vizate, au fost depistate și conduse la audieri.

Bebino, şeful Clanului Sportivilor din Bucureşti, rupe tăcerea despre noaptea în care a fost la un pas de moarte

În fapt, o persoană a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost amenințată și autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a-l determina să ofere, în fața instanței,  declarații mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă, că asupra persoanei în cauză au fost exercitate și alte presiuni. 3 bărbați ar fi  pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla, având asupra, lor arme albe și ar fi exercitat presiuni psihice asupra ca răzbunare asupra declarațiilor date.

Primele imagini de la răfuiala mafiotă dintre interlopii Bebino și Joe din Capitală

Cei doi bărbați, de 28 și respectiv 30 de ani, precum și un al treilea,  de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiați și ulterior a fost dispusă măsura reținerii, urmând a fi prezentați în fața magistraților.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. Acțiunea a benefiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Brigăzii Rutiere", se arată într-un comunicat al Poliţiei.

×
x close