Antena 3 CNN Actualitate Marile premii la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate

Marile premii la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:28 07 Apr 2014 Modificat la 09:28 07 Apr 2014
Marile premii la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate
Foto: Agerpres
Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 5,5 milioane de lei şi, respectiv, peste 9,2 milioane lei, nu au fost câştigate, după ce la Loto au fost extrase numerele 14, 6, 33, 11, 5 şi 49, iar la Joker - 18, 15, 43, 45, 4 şi 2, potrivit site-ului Loteriei Române.

Reportul categoriei I la Loto 6/49 a ajuns astfel la 5.522.410,8 lei, potrivit loto.ro.

La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) a jocului 6/49 s-au înregistrat, duminică, nouă câştiguri a câte 23.190,82 lei.

Categoria I a jocului Joker are acum un report de 9.290.422,44 lei. La acest joc nu s-a câştigat, duminică, nici premiul categoriei a II-a.
Premiile categoriei I nu au fost acordate, duminică, nici la Noroc, Loto 5/40, Noroc Plus şi Super Noroc.

La Loto 6/49, premiul categoriei I a fost acordat ultima dată în 2 februarie, când un jucător din Galaţi a câştigat peste 3,4 milioane de lei.
Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat la 14 iulie 2013.

Premiul categoriei I la Joker nu a mai fost câştigat din 31 mai 2013. Un bărbat din Panciu, judeţul Vrancea, a câştigat atunci un milion de euro.

×
x close