Update: Slujba de la Patriarhie s-a încheiat. Patriarhul Daniel a ieșit să salute publicul, fiind însoțit de mai multe fețe bisericești. Patriarhul Daniel aniversează 11 ani de la întronizarea.
A ținut o predică la final și va ține una și afară pentru cei care nu au putut intra în Patriarhie.
Știre inițială: Biserica Ortodoxă Română aniversează, duminică, 11 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române, cu acest prilej, Patriarhul Daniel va oficia în Catedrala Patriarhală, de la ora 9,30, Sfânta Liturghie, la care vor participa membri ai Sfântului Sinod, membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Arhiepiscopiei Bucureştilor, împreună cu colaboratorii lor, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice româneşti.
După Sfânta Liturghie, la ora 12,00, se va oficia un Te Deum.
În continuare va avea loc un moment aniversar, în timpul căruia vor fi prezentate mesajele de felicitare din partea reprezentanţilor autorităţilor de stat centrale şi locale, precum şi ai altor instituţii publice.