Spărgătorii de locuinţe au început să caute ponturi inclusiv pe Facebook, unde unele persoane postează fotografii din interiorul propriilor locuinţe, au declarat, joi, judiciariştii Poliţiei Române, cu ocazia lansării unei campanii preventive, informează
Mediafax.
Poliţia Română a lansat joi campania preventivă intitulată "Nu-ţi scăpa casa din ochi", care urmăreşte conştientizarea riscurilor la care se expun oamenii când îşi lasă uşile descuiate, ferestrele neasigurate sau când lasă să intre în casă persoane necunoscute, care se recomandă ca fiind reprezentanţi ai unor instituţii publice. Campania preventivă, desfăşurată împreună cu societatea de asigurări Groupama, va dura până în iulie, timp în care vor avea loc întâlniri cu asociaţiile de proprietari şi vor fi împărţite 300.000 de scrisori şi 150.000 de broşuri. Totodată, la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice vor fi expuse 5.000 de afişe.
Comisarul şef Aurel Călin, de la Direcţia de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, a declarat că hoţii care fură din locuinţe sunt de mai multe tipuri şi folosesc mai multe metode.
Aurel Călin a arătat că
tipul hoţului "muncitor" îşi atribuie identităţi şi calităţi false, ca de exemplu de instalator, electrician, lucrător la deratizare sau utilităţi, şi are asupra sa mai multe tipuri de legitimaţii false, cu diverse nume. El a precizat că unii hoţi din această categorie lipesc la intrările în blocuri afişe în care anunţă că vor veni echipe de muncitori de la diverse instituţii, care vor face verificări.
Hoţul "oportunist" este cel care profită de uşile sau ferestrele lăsate deschise de către proprietari. Acesta este, de obicei, îmbrăcat sport, cu trening, şapcă şi ochelari de soare.
În categoria
hoţului "semi-mascat" intră genul comun de spărgător, care acţionează îmbrăcat cu haine închise la culoare, blugi, geacă, poartă un fes pe cap, cât mai mult tras pe ochi, care, eventual, se poate transforma în cagulă şi are la el un rucsac în care îşi ţine manuşile şi sculele pentru spargerea uşilor. Comisarul şef Aurel Călin a atras atenţia că spărgătorii sunt persoane extrem de răbdătoare, care, de multe ori, acţionează la pont. Multe dintre aceste ponturi sunt oferite chiar de către proprietarii locuinţelor, care povestesc, în diverse medii, ce bunuri de valoare au în casă.
Acesta a atras atenţia că unii hoţi îşi petrec o mare parte din timp pe reţelele de socializare, unde găsesc persoane care postează fotografii făcute în propriile locuinţe, din care se poate deduce că au în casă obiecte de preţ. "Sunt hoţi care se orientează inclusiv pe Facebook", a precizat Călin.
Unii hoţi şi-au adus din străinătate echipamente moderne pentru deschiderea uşilor, o astfel de trusă fiind confiscată de poliţişti, în baza unor informaţii, pe Aeroportul "Henri Coandă", a mai spus Călin.
Pentru a evita să devină victimele spărgătorilor, poliţiştii îi sfătuiesc pe oameni să aibă uşile asigurate cu două încuietori de tipuri diferite, iar cei care locuiesc la parterul blocurilor să-şi monteze gratii la ferestre.
În cazul în care constată că locuinţa le-a fost spartă, proprietarii sunt sfătuiţi să anunţe imediat poliţia şi să nu intre în casă, pentru ca anchetatorii să poată face cercetarea criminalistică în condiţii cât mai bune, fără ca urmele lăsate de hoţi să fie compromise.