În ziua în care Bucureștiul a atins pragul de peste 6 la mia de locuitori, fostul șef MAI, a fost surprins la o terasă din zona bulevardului Decebal din Capitală.
Imaginile au fost imortalizate la puțin timp după ce participat la o ședintă de bilanț pe care a avut-o la Ministerul de Interne.
Potrivit Digi 24, terasa era complet închisă, iar în interior nu era respectată distanța de 2 metri între mese.
Replica fostului ministru de Interne nu a întârziat să apară și a venit cu precizări în acest sens. Marcel Vela, a explicat marți seară la același post de televiziune, că localul nu avea acoperiș și nu era de fapt un spațiu închis.
De asemenea, Vela a mai spus că la mesele din jurul său nu se mai aflau alte persoane și că a respectat distanța de 2 metri față de celelalte persoane din local.
„Această terasă nu are acoperiș. O să vă dau o imagine cu acoperișul care este deschis. La masă am stat sub 6 persoane. Dacă derulați imaginea o să vedeți că în dreapta este o masă unde nu stă nimeni, pentru că erau marcate. Așa cum, fiind acoperișul deschis, deasupra mesei, era un radiator electric. Vă spun cu certitudine că era un radiator electric, ceea ce înseamnă că era acoperișul deschis. Puteți trimite la orice oră după-amiaza să vedeți că acoperișul e rabatat și sunt radiatoare electrice'', a explicat Marcel Vela la Digi 24.