Antena 3 CNN Actualitate Marcel Ciolacu anunţă măsurile de sprijin pentru victimele exploziei de la Crevedia: "Ajutăm și persoanele singure, și familiile care au casele lovite de incendiu"

Marcel Ciolacu anunţă măsurile de sprijin pentru victimele exploziei de la Crevedia: "Ajutăm și persoanele singure, și familiile care au casele lovite de incendiu"

Alexandra Dima
2 minute de citit Publicat la 11:19 31 Aug 2023 Modificat la 15:08 31 Aug 2023
Marcel Ciolacu, radical, dup? cazul Crevedia:
Marcel Ciolacu, radical, după cazul Crevedia: "Hoţii nu au ce căuta în mediul de afaceri din România" | Ce ajutor financiar primesc victimele tragediei Sursa foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

În contextul tragediei de la Crevedia, şeful guvernului a anunţat joi măsurile de sprijin pentru familiile victimelor. 

"Acordăm 2000 de euro pe lună câte unui însoţitor al răniţilor trataţi în străinătate şi 2000 de lei pe lună pentru un însoţitor al victimelor internate în ţară. Ajutăm şi persoanele singure şi familiile care au casele lovite de incendiu. Vorbim de sume ce pornesc de la 2.500 de lei şi ajung la 10.000 de lei de familie, în funcţie de cât de afectată este locuinţa", a declarat Marcel Ciolacu.

"Din păcate, astăzi s-a confirmat al treilea deces al unei victime de la Crevedia. Mi-aş dori să transmit condoleanţe familiei, în numele meu şi al guvernului României. Cred că cel mai important este acum că toţi ceilalţi pacienți aflaţi în stare gravă să fie salvați, iar restul răniţilor să se întoarcă cu bine la familiile lor.

Suntem în permanenţă legătura cu toate spitalele din Europa unde au fost transferaţi cei cu arsuri mari şi ne bucurăm la fiecare veste bună pe care o primim şi, de asemenea, o şi transmitem familiilor.

De altfel, Guvernul a decis să plătească toate cheltuielile în ceea ce priveşte transportul, cheltuielile forfetare pentru însoţitorii tuturor acestor pacienţi romani. Consider că este un gest absolut firesc într-o asemenea situaţie", a  mai anunţat Marcel Ciolacu.

Guvernul a aprobat ajutoare de urgenţă estimate la 1,5 milioane lei pentru familiile şi persoanele afectate de explozia produsă la Crevedia

Potrivit MInisterului Muncii, ajutoarele de urgenţă instituite de Guvern se acordă pentru acoperirea cheltuielilor de transport, cazare, masă şi alte cheltuieli neprevăzute familiei/însoţitorului persoanei rănite, pe perioada spitalizării răniţilor în ţară sau în străinătate; pentru sprijinirea răniţilor internaţi şi externaţi; pentru acoperirea unei părţi din pagubele înregistrate în gospodăriile şi locuinţele afectate şi pentru sprijinirea familiilor în care s-au înregistrat decese.

”Astfel, pentru membrii de familie care însoţesc răniţii pe perioada spitalizării în străinătate se acordă o sumă forfetară de 2.000 euro/lună, respectiv 2.000 lei/lună, în cazul celor care însoţesc răniţii pe perioada spitalizării în ţară. De asemenea, pentru persoanele rănite care au fost spitalizate şi externate se acordă suma forfetară de 1.500 lei”, precizează ministerul.

Totodată, pentru gospodăriile afectate de explozie se acordă următoarele ajutoare de urgenţă:

- câte 10.000 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie de peste 75%, inclusiv;

- câte 7.000 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie cuprinsă între 50%, inclusiv şi 75%;

- câte 4.500 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie cuprinsă între 25%, inclusiv şi 50%; - câte 2.500 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror locuinţe/gospodării au fost afectate în proporţie de până la 25%;

- câte 1.500 lei pentru persoanele singure şi familiile ale căror bunuri din gospodărie/locuinţă au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor.

”În situaţiile în care s-au înregistrat decese, familia persoanei decedate beneficiază suplimentar de 7.500 lei, pentru fiecare dintre membrii decedaţi, de aceeaşi sumă urmând a beneficia şi familiile răniţilor care decedează ulterior, din cauza gravităţii arsurilor şi afecţiunilor asociate. Pentru acordarea acestor ajutoare de urgenţă nu este necesară completarea unei cereri de către familia sau persoana afectată şi nici efectuarea anchetei sociale, cu excepţia ajutoarelor care se acordă pentru însoţitori şi familiile persoanelor care decedează ulterior”, menţionează ministerul.

”Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgenţă, estimată în acest moment la 1,5 milioane lei, se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi se acordă până la sfârşitul exerciţiului bugetar al anului 2023”, mai arată MInisterul Muncii.

×
Parteneri
x close